Emisarul preşedintelui rus Vladimir Putin s-a întâlnit miercuri în Florida cu negociatorii americani, potrivit Washingtonului. Acestea au fost primele discuţii cu ruşii de la începutul războiului din Iran, relatează Agerpres, citând AFP.
"Echipele au discutat o varietate de subiecte şi au decis să rămână în contact", a declarat emisarul special al preşedintelui american Donald Trump, Steve Witkoff, într-un comunicat publicat pe X după discuţiile cu negociatorul rus Kirill Dmitriev.
Ce spun rușii despre această întâlnire din Florida
De cealaltă parte, rușii anunță că în timpul discuțiilor de la Miami, Kirill Dmitriev, șeful Fondului Rus de Investiții Directe și trimis prezidențial special, a discutat cu reprezentanții SUA atât perspectivele dezvoltării relațiilor bilaterale, cât și criza energetică globală. Dmitriev a scris pe rețelele socile ulterior că „la indicațiile președintelui, a vizitat SUA, unde a ținut o întâlnire a șefilor grupului de lucru pentru cooperare economică dintre Rusia și SUA”.
„Am discutat atât despre proiecte promițătoare care ar putea contribui la restabilirea relațiilor ruso-americane, cât și despre criza actuală de pe piețele energetice globale. Astăzi, multe țări, în primul rând Statele Unite, încep să înțeleagă mai bine rolul cheie, de sistem, al petrolului și gazelor rusești în asigurarea stabilității economice globale, precum și ineficacitatea și natura distructivă a sancțiunilor împotriva Rusiei”, a continuat el, scrie Interfax.
SUA au ridicat temporar sancţiunile asupra petrolului rusesc
Precizăm că întâlnirea a avut loc după ce Statele Unite au anunţat săptămâna aceasta ridicarea temporară a sancţiunilor asupra petrolului rusesc, impuse ca răspuns la invazia Rusiei în Ucraina din 2022, în efortul de a atenua creşterea preţurilor la petrol și gaze în contextul războiului din Orientul Mijlociu. De partea americană au participat trimisii prezidențiali speciali Steve Witkoff și Jared Kushner, precum și consilierul senior al Casei Albe, Josh Gruenbaum.