Noi tensiuni au apărut pe piața RCA, fiind afectați zeci de mii de șoferi. DallBogg, compania bulgară care a emis aproape 200.000 de polițe în România, a rămas fără autorizație.
Șoferii cu RCA la DallBogg, nevoiți să ceară despăgubiri direct în Bulgaria: ASF explică pașii
Șoferii implicați în accidente cu vehicule asigurate la DallBogg, ale căror polițe RCA sunt încă valabile, trebuie să contacteze compania în Bulgaria, cu scopul de a solicita despăgubiri și să depună dosarele de daună tot acolo. ASF a publicat pașii pe care persoanele afectate trebuie să îi urmeze.
Vicepreședintele ASF, Sorin Mititelu, a declarat că instituția a interzis încă din 2025 vânzarea de noi polițe DallBogg în România și că numărul contractelor aflate acum în vigoare este mult mai mic decât cel care s-a vehiculat inițial.
„Încă de anul trecut am luat decizia, mai exact la 1 iulie 2025, de a interzice distribuția de produse de asigurări în România. La 1 octombrie 2025 a fost instituită o interdicție pe perioadă nedeterminată. Intervenția noastră a fost una timpurie și asta explică de ce, de la 200.000 de polițe de asigurare pe care a reușit să le încheie înainte de decizia de interdicție, astăzi avem până în 16.000 de polițe de asigurare în vigoare”, a declarat Sorin Mititelu, la Digi24.
De asemenea, Sorin Mititelu a negat că societatea ar fi fost „girată” de autoritățile române. „Nu a fost girată de noi. Este un drept pe care îl avea în baza autorizației obținute din partea autorității din Bulgaria și în baza reglementărilor europene. Nu avea nevoie de niciun gir din partea unei alte autorități dintr-un alt stat”, a spus vicepreședintele ASF.
Ce se întâmplă cu despăgubirile
Conform lui Sorin Mititelu, mecanismele europene ce permit gestionarea daunelor prin intermediul fondurilor de garantare pot fi activate doar după deschiderea oficială a procedurii de insolvență ori faliment.
Până atunci, toate operațiunile cu privire la dosarele de daună sunt în sarcina companiei aflate în administrare specială.
„În momentul de față, toate operațiunile se pot realiza doar de către compania de asigurare, mai exact sub decizia administratorului special. Noi trebuie să punem la dispoziție informații despre modul de contactare și procedura de lucru până la data la care o instanță din Bulgaria va decide intrarea în procedură de faliment”, a zis Sorin Mititelu.
ASF: Polițele DallBogg rămase mai sunt valabile doar până la finalul lunii
Vicepreședintele ASF a mai spus că polițele rămase sunt încă valabile, dar vor expira integral până la sfârșitul lunii.
„Astăzi aceste asigurări încă sunt valide. Au mai rămas doar 16.000 de polițe de asigurare și acestea vor expira în întregime până la finalul acestei luni. Cel mai probabil, numărul celor care vor produce un eveniment rutier și care au legătură cu această poliță va fi de aproximativ 100. Vorbim de o dimensiune mult redusă față de cele 200.000 de polițe existente în trecut”, a mai declarat oficialul ASF.
ASF a interzis cea mai ieftină RCA. Motivele
Amintim că Autoritatea de Supraveghere Financiară a interzis definitiv DallBogg Life and Health AD, din Bulgaria, care are, în prezent, aproximativ 200.000 de clienți din România. Firma din Bulgaria vindea cel mai ieftin RCA de la noi din țară, însă a fost acuzată că avea mari întârzieri la dosarele de daună și chiar nu ar fi îndeplinit obligațiile contractuale. DallBogg Life and Health AD a afirmat că interdicția este o sancțiune disproporționată în raport cu gravitatea presupusei fapte.
Piața asigurărilor din România a fost marcată, în ultimii 20 de ani, de falimentul a patru mari companii ce dețineau cote uriașe pe segmentul polițelor obligatorii auto (RCA), la care se adaugă alte câteva societăți mai mici.