DCNews Stiri Ceremonie oficială: 2 August - Ziua Europeană de Comemorare a Victimelor Holocaustului Împotriva Romilor

Ceremonie oficială: 2 August - Ziua Europeană de Comemorare a Victimelor Holocaustului Împotriva Romilor

Ceremonia a oferit un cadru solemn și necesar pentru reafirmarea angajamentului democratic al României față de combaterea rasismului, antisemitismului și a tuturor formelor de discriminare.

În intervenția sa, Președintele României a afirmat: „Este obligația noastră să ne cunoaștem istoria și să ne asumăm istoria, tocmai pentru a nu mai face din nou aceleași greșeli pe care le-am făcut, și ce s-a întâmplat atunci, ce pare că suntem tentați la nivelul societății să facem acum este să nu asumăm problemele noastre ca societate și să găsim, să dăm vina pe cineva care este în exterior.

Acesta este un fenomen asupra căruia trebuie să reflectăm și asupra căruia trebuie, prin asumare, să-l corectăm. (…) trebuie să recunoaștem că există încă în societatea noastră discriminare, că există mentalități pe care trebuie să le corectăm și că există comunități care sunt defavorizate încă, și aici este rolul autorităților statului să intervină pentru ca, din orice comunitate din țara noastră, orice persoană, și în special copiii, să pornească în viață cu șanse egale. Acesta este lucrul cel mai important pe care noi trebuie să-l facem, inclusiv dacă ne gândim la memoria celor care au murit”.

Președintele ANR: „Trebuie să consolidăm încrederea în instituții”

La rândul său, Președintele Agenției Naționale pentru Romi, Iulian Paraschiv, a transmis un apel clar către consolidarea încrederii în instituțiile democratice și continuarea eforturilor de reconciliere istorică și incluziune socială. 

Președintele ANR, Iulian Paraschiv, în mesajul său cu ocazia acestui acestui eveniment, a declarat: „Ca decidenți politici, avem nevoie să consolidăm încrederea cetatenilor în autoritati, iar acest lucru trebuie să-l facem prin acțiuni ferme, transparente și eficiente. Trebuie cu toții să lucrăm activ pentru a recâștiga încrederea cetățenilor în instituții.

Mulți dintre noi, etnicii romi, am știut să valorizam calea democrației, cea a libertății de mișcare în spațiul European, ca urmare a căderii dictaturii comuniste și este de datoria noastră, a tuturor, să consolidăm aceste libertăți castigate, fara a ne mai lasa atrasi de mesaje populiste, dezinformari si radicalizare. (…)

Ceremonia de astăzi se înscrie în eforturile constante ale Guvernului României de promovare activă a politicilor memoriei și reprezintă un instrument vital pentru prezent, în reconcilierea cu trecutul. Ne aflăm într-o perioadă în care rasismul, polarizarea și intoleranța  își fac simțite prezența în societatea noastră, dar și pe plan european. În fața acestor provocări memoria devine o busolă morală care ne reamintește cât de fragile sunt pacea și democrația atunci când societatea este divizată. (…)

Prezența astăzi, alături de noi, a Președintelui României nu este doar un gest simbolic, ci o reafirmare clară a angajamentului statului față de valorile democrației, ale memoriei și ale respectului pentru drepturile omului. Într-o societate supusă adesea presiunilor polarizării și tentațiilor extremiste, implicarea activă a instituției prezidențiale reprezintă un semnal de stabilitate, de echilibru și de continuitate democratică”.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele