Dr. Dan Mihoc este medic primar radiologie și imagistică medicală, supraspecializat în radiologie și în neuroradiologie intervențională și format în centre de excelență din Franța, precum Strasbourg și Sorbona.
După aproape un deceniu de activitate în neuroradiologia intervențională din Strasbourg, cu peste 1500 de proceduri realizate, a ales să revină în România, iar din 2023 coordonează compartimentul de radiologie intervențională al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor.
Dr. Dan Mihoc a povestit că s-a întors în România pentru a face o diferență în tratamentul pacienților cu AVC. După ani de experiență în Franța, a simțit dorul de casă și a fost motivat de nevoia de a oferi românilor acces la tratamente performante care să le salveze viața și să prevină complicațiile neurologice.
„De ce m-am întors în România... Eu știam de la început că mă voi întoarce. Nu știam exact unde în România mă voi întoarce, dar știam că asta îmi doresc. Când am ales să urmez domeniul acesta al radiologiei și al neuroradiologiei intervenționale, în România, la acea vreme, nu prea aveai unde să înveți la standarde europene așa ceva, deși se practica în România deja radiologia intervențională. Se practica foarte puțin și pentru a învăța era aproape imposibil, pentru că volumul de tratamente era foarte mic.
Astfel, am ales să plec în centrul universitar din Strasbourg, unde am profesat nouă ani alături de profesorul Rémy Beaujeux, și asta pentru mine a fost decisiv, pentru că am ajuns să am o pregătire la nivel european. Dar simțeam că ceva lipsește și lipsea sentimentul de a fi acasă, iar frustrarea cea mai mare, în timp ce eram acolo, era faptul că, de câte ori veneam în România și mă întâlneam cu diverși prieteni, diverse cunoștințe, mi se spunea că bunici, prieteni, membri ai familiei lor au suferit de AVC, nu au fost tratați și au rămas cu deficite neurologice, unii chiar invalizi.
Și mă gândeam: „Bun, eu sunt în Franța, acolo nu fac o mare diferență. Cu mine sau fără mine, sistemul merge. Sistemul e un sistem ultra-performant, unde totul e ok, dar la noi nu”.
Și atunci am spus: „În România aș putea să fac o diferență, pentru că într-o zi cineva apropiat mie poate face un AVC și eu cu ce pot să-l ajut fiind acolo?”, a spus dr. Dan Mihoc.
Standarde europene acasă
Dr. Dan Mihoc s-a întors în România în 2019 după ce i s-a propus să contribuie la dezvoltarea unui centru de radiologie intervențională la Spitalul Universitar din Oradea. Proiectul a durat mai mulți ani și a permis crearea unui centru comparabil cu standardele din Franța.
„La momentul acela nu aveam nicio variantă de a mă întoarce în România, nu exista nicio oportunitate, până într-o zi când, prin intermediul doamnei conferențiar Monica Sabău, șefa Secției de Neurologie de la Spitalul Universitar din Oradea, auzind de mine, mi-a spus că dânșii, la Oradea, ar dori să dezvolte un centru de radiologie intervențională și m-a întrebat dacă mi-aș dori să mă întorc. Bineînțeles că răspunsul a fost pozitiv și de atunci, din 2019, am început să lucrăm la acest proiect.
A durat destul de mult, pentru că, de la nimic, de la lipsa aparaturii, lipsa infrastructurii, până la ceea ce avem astăzi, a durat destul de mult pentru a avea o aparatură performantă și o infrastructură la nivel european.
Ce a contat enorm de mult a fost faptul că, pe tot parcursul acestui proiect, am avut același interlocutor. Adică a fost și este în continuare domnul manager Gheorghe Carp, care, prin viziunea dânsului, am reușit să avem infrastructura pe care o aveam și în Franța și poate chiar mai bună. Asta a contat enorm, pentru că altfel nu cred că m-aș fi întors neștiind că pot lucra la fel cum lucram în Franța”, a spus dr. Dan Mihoc.
VEZI ȘI: De ce a murit medicul Ștefania Szabo. Rezultatul autopsiei
Revenirea în România, o decizie grea
Dr. Dan Mihoc a recunoscut că a fost o decizie dificilă să renunțe la tot ce avea în Franța pentru a se întoarce în România și a construi de la zero o echipă și o filieră de AVC. Acesta a povestit că, astăzi, centrul oferă pacienților tratamente la același nivel de performanță ca în Franța.
„A fost o decizie destul de grea, să renunț la tot ce aveam acolo pentru a mă întoarce în România și știind că trebuie să o iau de la zero, să formez o echipă, să punem bazele unei filiere de AVC, dar deja de 2 ani sunt întors în România și pot spune că oferim pacienților aceleași tratamente, la același nivel de performanță ca și în Franța.
Nu regret deloc faptul că m-am întors și mulțumesc conducerii spitalului pentru oportunitatea pe care mi-a oferit-o. Cred că, în continuare, cu echipa pe care am format-o și o formez, vom putea fi un centru de referință în România în tratamentele neurovasculare și intervenționale periferice”, a spus dr. Dan Mihoc.
Video: