Americanul Tony Migliozzi vizează la Braşov al treilea său titlu la Campionatul Mondial de alergare 50 km

Sebastian Florea / 09 aug 2019 / 11:52 Salveaza PDF Comentarii

Americanul Tony Migliozzi, dublu campion al competiţiei, este unul dintre cei mai importanţi atleţi care va lua startul la Campionatul Mondial de alergare de 50 km de la Braşov, din data de 1 septembrie, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.

La competiţia organizată de IAU (Organizaţia Internaţională de Ultra-alergare), împreună cu Federaţia Română de Atletism şi cu sprijinul Primăriei Municipiului Braşov, vor participa sportivi din 31 de ţări reprezentând toate continentele.

Născut pe 21 iunie 1989, în North Canton (Ohio) atletul american este dublu campion mondial în această competiţie, cucerind aurul în 2015 şi în 2016, de fiecare dată întrecerea fiind organizată la Doha, în Qatar.

"Sunt onorat să reprezint din nou Statele Unite ale Americii în această competiţie şi mă gândesc cu emoţie că am şansa de a cuceri pentru a treia oară titlul de campion mondial", a declarat sportivul american în vârstă de 30 de ani.

Tony Migliozzi concurează pentru SUA şi în curse de 5.000 m, 10.000 m, semimaraton şi maraton, iar remarcabile sunt locurile ocupate de el la Maratonul de la Chicago din 2015 (locul 6) şi 2016 (locul 5).

În 2016, Tony Migliozzi a fost declarat ultra-alergătorul anului în Statele Unite ale Americii.


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25