Africa de Sud a câştigat Cupa Mondială 2019 la Rugby

Naţionala Africii de Sud a câştigat cea de-a noua ediţie a Cupei Mondiale la rugby, desfăşurată în Japonia, învingând în finală, la Yokohama, reprezentativa Angliei cu scorul de 32-12 (12-6).

După o partidă extrem de echilibrată până spre final, sud-africanii s-au impus datorită supremaţiei pe care au avut-o în pachetul de înaintare, în special în primul mitan, şi apărării extrem de precise, adversarii lor făcând mai multe greşeli tehnice, cedând şi din punct de vedere psihic în ultimele minute ale partidei, scrie Agerpres.

Încă de la început, Springboks au încercat să-şi impună jocul şi chiar în minutul 2, Handre Pollard a ratat o lovitură de penalitate, însă nu a mai făcut-o în minutul 9 când a reuşit deschiderea scorului. Englezii au avut prima acţiune mai legată abia în minutul 20, încheiată cu 3 puncte puse pe tabelă de Owen Farrell.

Duelul transformerilor a continuat, Pollard readucând pe Springboks în avantaj în minutul 22, Farrell egalând în minutul 34. Până la pauză însă, pe fondul unei dominări clare în grămezi care i-a determinat pe trandafiri să comite infracţiuni în joc, Pollard a mai concretizat alte două lovituri de pedeapsă, scorul pauzei fiind 12-6 pentru Africa de Sud.

Minutul 66 

Minutul 66 a fost şi momentul psihologic al confruntării, când în urma unei bâlbâieli a balonului, acesta a fost recuperat de Springboks, Makazole Mapimpi izbutind primul eseu al meciului, transformat de Pollard, care a dus scorul la 25-12. Englezii nu s-au mai regăsit apoi pe teren, au cedat iniţiativa, iar Chelsin Kolbe a închis meciul cu eseul din minutul 73, transformat de acelaşi Pollard.

Fără a juca senzaţional, cu un meci pierdut în faza grupelor în faţa Noii Zeelande (13-23), Africa de Sud reuşeşte să intre în posesia celui de-al treilea său trofeu mondial, după cele câştigat la ediţiile din 1995 şi 2007.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel