Adoptare TACITĂ: Lege importantă privind achiziţiile publice

Bani
Bani

Senatul a adoptat tacit, în şedinţa plenului de marţi, o propunere legislativă prin care se introduce un prag valoric sub care o autoritate poate achiziţiona direct produse, servicii sau lucrări.

Conform noii legi, se renunţă la criteriul preţului cel mai scăzut şi se elimină obligativitatea utilizării sistemului electronic de achiziţii sub o anumită valoare estimată a achiziţiei. Nota de adoptare tacită, pentru proiectul la care termenul de dezbatere şi vot s-a împlinit pe 3 aprilie, a fost citită în plen de preşedintele de şedinţă, senatorul Adrian Ţuţuianu.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 98/2016 privind achiziţiile publice şi pentru completarea Legii nr.99/2016 privind achiziţiile sectoriale a fost iniţiată de un grup de parlamentari PSD, UDMR şi ALDE.

Situaţii imposibil de prevăzut

'Prezenta propunere legislativă propune soluţii la problemele semnalate de autorităţi ale administraţiei publice, şi anume: definirea unui prag pentru achiziţii directe având în vedere nenumăratele situaţii imposibil de prevăzut la momentul stabilirii planului actual de achiziţii publice, cum ar fi defecţiuni minore la instalaţii, maşini, echipamente, mobilier', explică iniţiatorii în expunerea de motive a actului normativ adoptat tacit marţi de Senat.

Potrivit proiectului de lege, 'autoritatea contractantă are dreptul de a achiziţiona direct produse sau servicii în cazul în care valoarea estimată a achiziţiei, fără TVA, este mai mică decât 132.519 lei, respectiv lucrări, în cazul în care valoarea estimată a achiziţiei, fără TVA, este mai mică de 441.730 lei. În cazul în care valoarea estimată a achiziţiei este mai mică de 10.000 lei, fără TVA, autoritatea contractantă are dreptul de achiziţiona produsele, serviciile sau lucrările pe bază de document justificativ, fără utilizarea sistemului electronic de achiziţii publice'.

Oferta cea mai avantajoasă

Referitor la determinarea ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere economic, proiectul stipulează că 'autoritatea contractantă are dreptul de a aplica unul dintre următoarele criterii de atribuire: cel mai bun raport calitate-preţ sau calitate-cost care se determină în baza unor factori de evaluare care includ aspecte calitative, de mediu şi/sau sociale şi criteriul rentabilităţii'.

[citeste si]

'În cazul în care valoarea estimată a achiziţiei directe este mai mică de 1.000 de lei fără TVA, autoritatea contractantă are dreptul de achiziţiona produsele, serviciile sau lucrările pe bază de document justificativ, fără utilizarea sistemului electronic de achiziţii publice', se mai arată în proiectul de lege. Actul normativ va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, cu rol decizional în acest caz.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel