Accident pe DN7. O fetiţă de doi ani, printre victime

Fotografie de la KIM JINHONG, Pexels
Fotografie de la KIM JINHONG, Pexels

Un accident grav a avut loc pe DN7, Valea Oltului. O fetiţă de doi ani este printre victime.

Traficul rutier este blocat joi dimineaţa, pe DN 7 Valea Oltului, în afara localităţii Boiţa, unde patru persoane, printre care şi o fetiţă de doi ani, au fost rănite într-un accident rutier, au anunţat inspectoratele de Poliţie şi Situaţii de Urgenţă din judeţul Sibiu.

"Poliţiştii rutieri intervin la un accident de circulaţie produs pe DN 7, kilometrul 246+200m, în afara localităţii Boiţa. Din primele cercetări efectuate s-a stabilit că, în timp ce conducea o autoutilitară (microbuz) spre Sibiu, un hunedorean în vârstă de 20 de ani ar fi pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus spre Vâlcea, de către un bărbat în vârstă de aproximativ 30 de ani, turism în care se mai aflau o femeie în vârstă de 26 de ani şi o fetiţă în vârstă de 2 ani, toţi trei din judeţul Argeş", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

Toate persoanele implicate sunt conştiente şi primesc îngrijiri medicale, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU Sibiu).

Traficul rutier în zonă este blocat total.

Poliţiştii au demarat cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs acest accident rutier, scrie Agerpres. 

Miercuri seară, un mort şi doi răniţi în urma unui accident la Slobozia Sucevei

O persoană a murit şi una a fost grav rănită în urma coliziunii a două autoturisme pe DN2H, în zona localităţii Slobozia Sucevei, a informat ISU Suceava.

Potrivit sursei citate, în accident au fost implicaţi doar şoferii, ambii fiind încarceraţi în urma impactului.

Unul dintre şoferi, un bărbat în vârstă de 57 de ani, conştient şi cu multiple leziuni, a fost extras din autoturism şi predat unei ambulanţe ajunse la locul accidentului.

Cea de a doua victimă, o femeie, a fost extrasă din maşină, dar, având leziuni incompatibile cu viaţa, a fost declarat decesul.

La faţa locului au intervenit pompierii militari de la Detaşamentul Rădăuţi cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD B2, cu sprijinul a două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel