A trecut un an de la fenomenul GameStop. Wall Street, în continuare precaut

Sursa: Pexels
Sursa: Pexels

Wall Street continuă să privească cu precauţie investitorii de retail, la un an distanţă de la fenomenul GameStop. 

În urmă cu aproape un an, traderii de pe Wall Street nu puteau să îşi dea crezare ochilor: preţurile unor acţiuni – neinteresante, în aparenţă – creşteau cu câteva sute de procente fără niciun motiv întemeiat.

S-a dovedit rapid că mai mulţi investitorii de retail care s-au organizat pe forumul WallStreetBets de pe Reddit se aflau în spatele enormelor creşteri. Micii investitori luaseră în vizor marile fonduri de hedging care intenţionau să vândă în lipsă (short selling) acţiunile unor companii îndrăgite de generaţiile Millennials şi Gen Z, cunoscute drept „meme stocks”.

Lanţul de magazine de jocuri video GameStop se afla în centrul furtunii, iar acţiunile sale au crescut cu 2.000% în doar câteva zile. Fenomenul a marcat un dezastru pentru investitorii care mizaseră pe un declin brusc al acţiunilor, aceştia suferind pierderi de circa 20 de miliarde de dolari. Fondul de hedging Melvin Capital nu şi-a revenit nici până acum, depreciindu-se cu 42% în 2021, conform Business Insider.

Un an mai târziu, Wall Street-ul rămâne precaut cu privire la puterea investitorilor de retail, care – dacă se organizează precum anul trecut – pot schimba pieţele într-un clipă.

"Fenomenul a aprins lumina"

„Când a avut loc raliul GameStop, iar fondurile de hedging au pierdut 20 de miliarde de dolari, cred că fenomenul a aprins lumina deasupra fondurilor de hedging, managerilor discreţionari şi investitorilor profesionişti, transmiţându-le că baza puterii se poate schimba deîndată”, spune Marina Goche, CEO al furnizorului de date Sentifi, citată de Insider.

Sentifi a semnat recent un acord prin care va furniza „date alternative” companiei de analiză financiară Morningstar. Compania ţine evidenţa a sute de milioane de mesaje de pe reţele de socializare ca Twitter şi Reddit, încercând să prezică un moment de cotitură în aşa fel încât să poată indica o viitoare creştere/scădere masivă a unor active sau companii.

După GameStop, mulţi investitori instituţionali şi-au îndreptat atenţia asupra datelor Sentifi pentru a gestiona riscurile asociate cu investiţiile pe care le deţin, platforma câştigând în special interesul fondurilor de hedging.

Marii jucători caută moduri de a face bani

Totuşi, marii jucători caută între timp moduri de a face bani, nu doar de a se apăra. În cazul băncii elveţiene UBS, analiştii au monitorizat activitatea investitorilor de retail, iar traderii „in-house” au acţionat pe baza informaţiilor. Instituţia bancară urmăreşte direct fluxuri şi volume, analizează opţiunile din interiorul pieţei şi supraveghează sentimentul general din social media.

Clienţii Sentifi sunt interesaţi să exploateze dinamica tranzacţiilor din mediul de retail, afirmă Goche. Anul trecut, Sentifi a recepţionat interesul cu privire la argint al investitorilor de pe Reddit, iar clienţii companiei au acţionat rapid pentru a profita de mişcări.

Totodată, investitorii de retail sunt mai degrabă rezervaţi în ceea ce priveşte găsirea următorilor GameStop, AMC şi Bed Bath & Beyond, realizând în schimb o tranziţie dinspre acţiuni orientate pe creştere către acţiuni de tip „value”, ca Tesla şi Nvidia.

Keith Parker, head of equity strategy la UBS, crede că Wall Street-ul nu ar trebui să se aştepte ca fenomenul „meme stocks” să se liniştească în viitorul apropiat şi sugerează că perioadele următoare ar putea aduce o nouă serie de surprize: „Este important să monitorizezi, însă este destul de dificil să prezici”, scrie Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel