EXCLUSIV  Vești bune și rele pentru Gemeni, Rac, Taur, Berbec, Vărsător, Balanță, Pești. Prietenii îi dau mari bătăi de cap Săgetătorului

Foto Pexels
Foto Pexels

Apar noi perspective pentru zodii.

Pe 3 septembrie, Mercur din Balanță face o opoziție cu Jupiter din Berbec. Din discuțiile cu ceilalți vom extrage idei promițătoare și noi perspective. Pot apărea și situații în care dreptatea noastră să nu fie și dreptatea celorlalți. Luarea deciziilor va fi un proces mai greoi. 

Pe 4 septembrie, Mercur din Balanță va face un trigon cu Marte din Gemeni. Plimbările în compania persoanelor dragi vor fi tare plăcute. De altfel, astrele chiar ne invită să căutăm orice ocazie pentru a discuta cu ceilalți. Vom avea mai multă încredere în propriile idei, potrivit astrologului Daniela Simulescu. 

 

Astrologul Daniela Simulescu, previziuni pe scurt pentru toate zodiile:

Berbec

Discuțiile despre cine are dreptate nu își au rostul. Cu greu te vei înțelege cu anumite persoane, deci mai bine le eviți. 

Taur

Astrele îți recomandă să ai un plan bine stabilit în ceea ce privește treburile gospodărești. Altfel, vor apărea nenumărate frustrări în familie. 

Gemeni

Vei avea un exces de zel atunci când oamenii din jur nu vor fi de acord cu tine. Faci tot posibilul să îi convingi, deși subiectul nu este atât de important. 

Rac

Trebuie să înveți să pui limite în interacțiunea cu persoanele pentru care ești invizibil. Să nu le mai lași să profite de tine. 

Leu

Astăzi vei fi destul de rebel. Față de familie, prieteni sau colegi. Nu vrei deloc să faci ce ți se spune. 

Fecioară

Îți va lua ceva timp până când vei face o anumită cheltuială. Ai nevoie de mai multe păreri înainte de a scoate banii din portofel. 

Balanță

Discuțiile par interminabile și fără rost. Aparent, negocierile funcționează, însă îți vei da seama că nu duc în nicun punct. 

Scorpion

Bănuielile tale sunt exagerate. Ai nevoie de cineva să îți arate care este realitatea. Altfel, îți vei crea destule îngrijorări false. 

Săgetător

Prietenii îți dau mari bătăi de cap, dar și tu lor. Deci nu este cazul să căutați un vinovat. Te axezi mult pe viața socială. 

Capricorn

Deși ai vrea liniște și odihnă, familia vrea să preiei anumite responsabilități. Nu vei avea ce face decât să le faci pe plac. 

Vărsător

Plimbările vor fi benefice pentru tine. Fie singur, fie în compania persoanelor dragi. Ai nevoie de mișcare pentru trup și minte. 

Pești

Dacă nu ești atent, la finalul zilei vei fi șocat de cheltuielile făcute. Deci ai face bine să ai un plan sau un buget stabilit.

 

 

Mercur retrograd, pentru a treia oară în anul 2022. Amânări, anulări, blocaje, întârzieri

A treia retrogradare a lui Mercur din anul 2022 începe precum precedentele, într-un semn de aer, Balanță, și se oprește într-un semn de pământ, Fecioară.

Vom avea parte de (re)negocieri, răzgândiri, amânări, anulări, blocaje, întârzieri și destul evitări. În perioada 10 septembrie - 2 octombrie, vom trece prin toate cele sus menționate, atât la nivel personal, cât și la nivel mondial, a explicat astrologul Daniela Simulescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel