Teodor Meleșcanu a declarat, marți seară, că informațiile referitoare la identitatea ofițerilor acoperiți cerute de Traian Băsescu nu pot fi dezvăluite. De asemenea, fostul șef SIE a mai zis că nu știe nimic despre cazul lui Victor Ponta.
"Nu știu la cine se referă domnul Băsescu, cu cel care rânjește. Nu cunosc ofițerul de legătură. Nu știu nici măcar dacă domnul Ponta a fost sau nu a fost ofițer sub acoperire. Mă depășește această chestiune. Șeful SIE de atunci știe dacă Ponta a fost sau nu. Probabil Harnagea știe dacă Ponta este ofițer acoperit", a spus Meleșcanu.
"Din evidențele pe care le avem acum, în Guvern nu sunt ofițeri acoperiți. Nu poți să faci asemenea chestiuni când nu le știi. Potrivit legii, timp de 30 de ani nu se poate confirma sau infirma că au fost anumiți miniștri ofițeri acoperiți. Au fost generații întregi, nu-i știu pe toți. Actul normativ care protejează spionii a fost emis în 2011. Ca să fiu drept, toți ofițeri SIE au fost acoperiți, nu doar cei care poartă numele de ofițeri sub acoperire", a mai spus acesta.
Întrebat câte persoane au fost numite ofițeri sub acoperire în timpul mandatului său, fostul șef SIE a precizat că este vorba de trei persoane.
"Informația potrivit căreia Ponta a fost ofițer acoperit nu avea cum să iasă decât dacă cineva care a avut acces a deconspirat aceste informații acționând în rigorile legii", a mai spus Meleșcanu.
"Este foarte important ca în timpul unei campanii să nu ajungă SIE subiectul unei dezbateri de acest tip, așa cum s-a întâmplat seara trecută. Este exact pe lege, Legea 1 din 1998, care spune clar că sursele, operațiunile, sediile nu se comunică nimănui în niciun caz", a completat Meleșcanu, scrie B1 TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu