Urmărește emisiunea live


Tabăra Internațională de Artă Plastică de la Aiud, un succes

Tabăra Internațională de Artă Plastică Inter-Art ajunsă la cea de XXIV-a ediție, unul dintre cele mai importante evenimente culturale ale anului, s-a desfășurat la Aiud, în perioada 10 – 26 august 2019 iar, în urma selecţiei celor 83 de artişti din 33 de ţări care au aplicat la această ediţie a taberei, au fost invitaţi anul acesta 34 de artişti din 22 de ţări.

Programul taberei a cuprins, pe lângă atelierele de pictură, grafică, sculptură și importante expoziții de artă plastică semnate de: Rodica Strugaru (România) şi Fan Hongbin, Zou Ming (China) la Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, Lojze Kalinsek (Slovenia) la Muzeul Castelul Corvinilor Hunedoara, María Gloria Andrade (Ecuador) la Galeria de Artă Contemporană "Inter-Art" Aiud. Un eveniment deosebit l-a constituit Expoziția Internațională de Mail-Art, aflată la ediția a XXVI-a, cu tema "Rădăcini", cu lucrări ale artiștilor plastici din: Albania, Brazilia, Canada, China, Danemarca, Egipt, Elveția, Germania, Haiti, India, Macedonia de Nord, Norvegia, Turcia, Ungaria, SUA, România.

Expoziţia de închidere a Taberei Internaţionale de Artă Plastică Inter-Art, editia a XXIV-a, a fost vernisată duminică, 25 august 2019, în prezenţa doamnei Lorincz Helga, viceprimar şi a domnului Liviu Florea, administratorul public al municipiului, cu participarea unui numeros public iubitor de artă. Pentru proiectele desfăşurate în această ediţie, cu prilejul vernisajului au fost înmânate de Stefan Balog, preşedintele Fundaţiei Inter-Art Aiud, distincţii tuturor artiştilor precum şi un cadou "Made in Aiud" din partea reprezentanţilor municipalităţii.

Trei artişti au primit distincţii

Directorul general al Muzeului Naţional al Unirii, Gabriel Rustoiu, a înmânat distincţii celor trei artişti: Rodica Strugaru (România), Fan Hongbin, Zou Ming (China) pentru expoziţiile organizate la Alba Iulia iar Sorin Tincu, directorul Muzeului Castelul Corvinilor, a înmânat artistului plastic sloven Lojze Kalinsek o distincţie pentru expoziţia realizată la Hunedoara. Tot cu acest prilej Viorel Cioflică, preşedintele Asociaţiei "Skepsis" din Alba Iulia, a acordat distincţii pentru expoziţia de afişe de teatru din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru pentru Tineret Apollo de la Alba Iulia.

Expoziţia, o reuşită prin valoarea sa artistică şi prin dimensiunea sa culturală, a fost prezentată de Ioan Hădărig, curatorul proiectului care arăta că: "Ne aflăm în faţa unui eveniment cultural remarcabil care reuneşte, pe simezele Galeriilor Inter-Art Aiud, lucrările unor importanţi artişti contemporani din întrega lume. Expoziţia este încă o dovadă a maturităţii proiectelor culturale ale Fundaţiei Inter-Art Aiud.".

Cine au fost organzatorii

Organizatorii ediției a XXIV-a a Taberei Internaționale de Artă Plastică „Inter-Art" de la Aiud sunt: Fundaţia "Inter-Art" Aiud, Centrul Cultural "Liviu Rebreanu" Aiud, Primăria – Consiliul Local Aiud, Guvernul României – Departamentul pentru Relaţii Interetnice, Institutul Cultural Român. Parteneri: Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, Primăria Hunedoara, Muzeul „Castelul Corvinilor" Hunedoara, Asociaţia Dr. Szász Pál Aiud.

Echipa de organizare: Ştefan Balog, preşedinte Fundaţia Inter-Art Aiud, Ioan Hădărig, director artistic Fundaţia Inter-Art Aiud, manager Centrul Cultural L. Rebreanu Aiud, Robert Lixandru, secretar general Fundaţia Inter-Art Aiud, Zoltán Balog, vicepreşedinte Fundaţia Inter-Art Aiud, referent Centrul Cultural L. Rebreanu Aiud, Andrei Bakó, vicepreşedinte Fundaţia Inter-Art Aiud, coord. compartiment cultură Centrul Cultural L. Rebreanu Aiud, Elena Cristea, director administrativ Fundaţia Inter-Art Aiud, Mihaela Bako, referent Centrul Cultural L. Rebreanu Aiud, Anca Sas, membru Fundaţia Inter-Art Aiud, arată organziatorii într-un comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel