Suleyman Magnificul: "Hurrem", pe punctul de a fi dată afară

hurrem
hurrem

Producătorii turci au decis să continue filmările la Suleyman Magnificul, în ciuda refuzului actriței Meryem Uzerli, care o interpretează pe  sultana Hurrem,  de a se întoarce pe platourile de filmare.

Actriţa se află la tratament în Germania, însă şefii ei nu par să fie înduioşaţi de starea ei de sănătate. Aceştia sunt mai degrabă furioşi, că actriţa, interpreta personajului "Hurrem" le povesteşte fanilor ce se întâmplă şi refuză să stea de vorbă cu ei.

 Producătorii serialului au anunţat fanii că din respect pentru ei, dar şi pentru sponsori, filmările vor continua, scrie click!.

 "Nu ne putem permite să o aşteptăm pe Meryem”, a venit explicaţia oficială, urmată de bârfa că scenariul va fi modificat şi acţiunea mutată peste 15 ani. Cu alte cuvinte, personajul interpretat de Uzerli va îmbătrâni şi astfel va intra în film o altă actriţă.

În zilele următoare, avocaţii serialului se vor întâlni cu cei ai lui Meryem pentru o mediere a conflictului.

 Aflată în Germania, Meryem a ţinut să-şi liniştească fanii şi să le mulţumească pentru gândurile bune. „Aceasta este prima zi în care mă simt un pic mai bine. Ce era mai rău a trecut. Can, iubitul meu, este alături de mine şi asta mă ajută enorm. Nici nu vă închipuiţi ce cadou imens pentru mine este să mă pot plimba cu el, să stau la aer curat.

 Sunt tratată de unul dintre cei mai buni specialişti în psihiatrie şi trag speranţa că îmi voi recâştiga puterea şi energia. Oricum, cel mai important lucru e ca sunt în viaţă”, a povestit actriţa.

Presa a speculat că "boala" actriței s-ar datora onorariului de numai 12.500 de euro pentru fiecare episod realizat, pe când "Suleyman" ar câștiga o sumă dublă față de aceasta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel