Salon Internaţional de Caricatură "Nicolae Petrescu-Găină", deschis la Muzeul Olteniei

Peste 130 de lucrări realizate de artişti din 15 ţări din Europa, America şi Asia sunt expuse la Muzeul Olteniei din Craiova, unde, marți, a fost vernisată, cea de-a VIII-a ediţie a Salonului Internaţional de Caricatură 'Nicolae Petrescu-Găină'. Sunt expuse, de asemenea, şi creaţiile graficianului craiovean Gabriel Bratu, ale cunoscutului caricaturist timişorean Ştefan Popa Popa's şi o selecţie de pagini realizate de artişti care au pierit în urma atacului terorist din 7 ianuarie a.c. asupra redacţiei publicaţiei franceze 'Charlie Hebdo' din Paris. 

'Salonul Internaţional de Caricatură 'Nicolae Petrescu-Găină' este un nou eveniment devenit deja tradiţional, un eveniment organizat, în colaborare, de către Muzeul Olteniei, Muzeul de Artă şi Asociaţia Caricaturiştilor din România, cu sprijinul Consiliului Judeţean Dolj. Este o manifestare care deja a intrat în conştiinţa publicului şi de fiecare dată după deschiderea oficială s-a bucurat de un mare succes la public. De fiecare dată când am văzut vizitatorii ieşind de aici erau binedispuşi, zâmbind. Deci, putem să spunem că este o manifestare dedicată publicului şi, dacă nu mă înşel, poate printre puţinele de talie internaţională organizate în România', a spus directorul Muzeului Olteniei, Florin Ridiche, la vernisarea expoziţiei.

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, care a primit cu acest prilej o distincţie specială pentru susţinerea şi promovarea Salonului Internaţional de Caricatură 'Nicolae Petrescu-Găină', a afirmat că expoziţia se derulează în cadrul proiectului 'Craiova - Capitală Europeană a Culturii 2021'.

Salonul Internaţional de Caricatură 'Nicolae Petrescu-Găină' este organizat de Consiliul Judeţean Dolj, Asociaţia Caricaturiştilor Profesionişti din România, Muzeul Olteniei şi Muzeul de Artă din Craiova şi va putea fi vizitat de public până la sfârşitul acestui an, pecizează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel