Cele mai citite

Ruth Rendell, scriitoarea britanică, a murit la vârsta de 85 de ani

Scriitoarea britanică de romane polițiste Ruth Rendell a murit sâmbătă la vârsta de 85 de ani, a anunțat într-un comunicat editura Penguin Random House, relatează AFP.

Romanciera britanică, care a publicat peste 60 de romane și a cărei operă a fost tradusă în peste 20 de limbi străine, a suferit un atac cerebral grav în luna ianuarie a acestui an.

\'Suntem devastați de pierderea unuia dintre autorii noștri cei mai îndrăgiți\', a transmis într-un comunicat editura Penguin Random House, menționând că Ruth Rendell a murit în această dimineață, la 08.00 a.m. ora locală (07.00 GMT), la Londra.

Născută la 17 februarie 1930, la Londra, Ruth Rendell a fost considerată adevărata continuatoare a celebrei scriitoare Agatha Christie.

Ruth Rendell a lucrat o perioadă scurtă ca jurnalistă, iar în 1964 a publicat primul său roman, punând în scenă personajul central al operei sale inspectorului general Reg Wexford, \'From Doon With Death\'. Romanul a fost ecranizat în 1988.

A publicat zeci de romane, multe dintre aceștia au fost ecranizate. A fost recompensată cu numeroase premii, iar în 1996 a fost decorată cu titlul \'Commander of the Order of the British Empire\'.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

x close