Remus Pricopie, replică dură pentru UER: Câţi dintre aceşti profitori...

Remus Pricopie
Remus Pricopie

Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a oferit, luni, o replică dură reprezentanţilor Uniunii Editorilor din România pentru afirmațiile potrivit cărora Ministerul Educației abandonează" şi "renunţă" la manualele noi pentru viitorul an şcolar.

"Resping categoric informaţiile false promovate în spaţiul public de Uniunea Editorilor din România. Procesul de revizuire şi modernizare a programelor şcolare şi a manualelor continuă şi va fi dus până la capăt, deoarece este fundamental pentru dezvoltarea şi creşterea performanţei în sistemul educaţional românesc. Este foarte uşor pentru unii editori să se ascundă în spatele unor comunicate de presă şi să lanseze din când în când informaţii şi acuzaţii false, dar mă întreb câţi dintre aceşti profitori, care nu au făcut decât să se îmbogăţească pe spatele elevilor şi al părinţilor, au curajul să se uite în ochii celor pe care i-au secătuit de bani, prin intermediul a tot felul de culegeri şi materiale didactice auxiliare", a declarat ministrul Educației Remus Pricopie, potrivit unui comunicat de presă publicat pe edu.ro.

Pricopie oferă asigurări editorilor, părinţilor, elevilor şi profesorilor că "procesul de introducere a manualelor digitale va merge mai departe, chiar dacă acest lucru afectează interesele financiare ale editorilor, nevoiţi acum să-şi treacă produsele printr-un sistem clar şi transparent de validare".

Ministrul Educației susține că editorii sunt "deranjați" pentru că "nu mai pot vinde orice, nu mai pot băga mâna în buzunarele părinţilor", și atrage atenția că ar trebui "totuşi să realizeze că, cel puţin de această dată, cei care ţipă mai tare nu reuşesc să se impună".

"Profesorii care au ales manualele de lucru la clasă nu i-au validat pe impostori şi pe cei care vor să facă afaceri în şcoală, ci au ales calitatea şi interesul copiilor", conchide documentul citat.

Ce acuză UER

Într-un comunicat de presă transmis, luni, Agerpres, Uniunea Editorilor din România (UER) semnalează "cu tristeţe şi indignare" că Ministerul Educaţiei Naţionale "abandonează" proiectul manualelor noi pentru viitorul an şcolar.

"Uniunea Editorilor din România semnalează cu tristeţe şi indignare opiniei publice abandonarea de către Ministerul Educaţiei Naţionale a proiectului noilor manuale. Ne aşteptam cu toţii ca specialiştii şi conducerea ministerului să tragă toate învăţămintele din organizarea dezastruoasă a licitaţiei pentru noile manuale destinate claselor I şi a II-a şi să demareze, cel târziu la 15 septembrie 2014, procedurile premergătoare achiziţiei de manuale pentru clasele a III-a şi a IV-a, prin aprobarea programelor şcolare. Ne aflăm la sfârşitul anului 2014 şi nu numai că aceste importante documente n-au fost oficializate, dar, ca şi acum un an, nu există specificaţiile tehnice, iar OMEN nr. 5559/2013 n-a fost modificat corespunzător cu deciziile CNSC, fiind un factor perturbator al regimului manualelor şi nicidecum un cadru juridic stimulativ, predictibil şi generator de competiţie corectă în domeniu", se arată în comunicatul citat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel