„În societatea tradițională românească pregătirea pentru naștere reprezintă un adevărat cod de manifestări și ritualuri, interdicții și transformări psihologice, un traseu inițiatic pe care, adeseori, doar mama singură, adolescentă sau matură, trebuie să-l parcurgă, să-i înțeleagă tainele, pentru ca apoi să se poată ajuta de-a lungul creșterii copilului, prin manevrarea cuvintelor sau a zicerilor sacre, proteguitoare pentru ea și nou-născut. Dintre interdicțiile cu caracter general menționăm câteva: „Să nu sufle în cuptorul cu pâine, că face copilul cu limba prinsă”; Să nu stea jos pe prag, căci, dând un dușman cu toporul în prag, copilul se va naște cu buza crăpată.”
Să scurgă bine cofele, altfel…
„Femeia gravidă intră în contact cu strămoșii casei, cu străbunii soțului, încercând prin ritualuri și descântece să-i îmbuneze, să dea viață fătului cu suflul lor: „ca să nască lesne, femeia însărcinată, când se apropie timpul, ia apă într-o oală, și, aruncând-o peste strașina casei, o sprijinește cu un ciur, și zice: „Cum nu stă apa pe streașină, așa să nu poată sta băiatul sau fata” Apoi bea de trei ori din apă.” Printre alte gesturi ritualice sau interdicții ale femeii însărcinate, practicate în timpul sarcinii, erau: „să evite să privească lucrurile sau ființele urâte, să se ferească de a consuma anumite alimente sau de a efectua unele gesturi nefaste asupra fizicului sau psihicului viitorului copil”; „dacă fură ceva, copilul va fi hoț” ; „să nu mănânce pești și melci, că vor naște copii băloși și mucoși”; „când se duce la apă, să scurgă bine cofele, ca să nu facă copilul boașe mari”” scrie Adrian Majuru ajutându-se de o bogată bibliografie, în ediția revizuită și adăugită a cărții „Copilăria la români”, publicată la Editura Corint Books, București, 2021. (Va urma.)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
