EXCLUSIV  Phoenix, marea evadare din '77. Membrii trupei au trecut graniţa ascunşi în boxele de concert. Josef Kappl povesteşte totul

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Pe 1 iunie 1977, membrii trupei Phoenix fugeau de comunism ascunşi în boxe de concert, într-o dubă, cu destinaţia Germania. Josef Kappl a fost invitatul zilei la DC News şi a povestit totul.

Cu siguranţă, una dintre cele mai spectaculoase evadări din "lagărul" comunist le-a aparţinut băieţilor de la Phoenix. Strecuraţi în boxele pe care Nicu Covaci le transporta în RFG, membrii trupei au ales libertatea.

"În '77 când am plecat noi era graniţa închisă şi iugoslavii dădeau înapoi refugiaţii. Iniţiativa a avut-o Covaci, împreună cu un prieten de-al lui ieşit legal din ţară cu părinţii. L-am cunoscut şi eu pe acest prieten, Alex. Covaci îi luase adresa şi, atunci când el a plecat din ţară în noiembrie 1976, l-a contactat pe Alex. Noi n-am ştiut nimic. N-am ştiut până în ultimul moment. Noi ne-am întors chiar din Tulcea, era ultimul turneu din '77 împreună cu Covaci. Venise să-şi ia instrumentele, chipurile, n-a zis şi de trupă. De-aici, din Tulcea, am plecat la Timişoara şi acolo trebuia să ne întâlnim a doua zi să facem împărţeala banilor. L-am tot aşteptat pe Baniciu şi nu mai apărea. La un moment dat se făcuse seară şi apare Covaci care ne spune: Acum plecăm! Acum sau niciodată!

I-am zis - Da, dar eu n-am nimic la mine, nicio geacă, nici buletin... Şi, într-adevăr, am plecat! Boxele mai mari de 80 pe 40 erau goale, erau deșurubate. Era incomod să stai în ele. Cam în jur de două ore pe "şedinţă". Intram înainte de graniţă şi ieşeam dincolo de graniţă. Prin Serbia. Şi, după cum spuneam, în '77 puteau să te prindă şi să te întoarcă. Am riscat enorm" a rememorat Josef Kappl.

"Am tremurat de frig în Alpi"

În acea perioadă, românii prinşi la sârbi erau returnaţi peste graniţă în schimbul unui vagon cu sare. Traversarea Iugoslaviei a fost relativ simplă, însă la graniţa cu Austria s-a ivit altă problemă. Vameşii cereau 4500 de mărci, bani pe care Covaci nu-i avea.

"În Austria nu ne-au lăsat să intrăm cu instrumentele. A trebuit să plătim o cauţiune. Neavând bani, a trebuit să aşteptăm ca un prieten de-al lui Alex să trimită aceşti bani. Nu mai eram în boxe. Eram parcaţi pe o zonă neutră, în munţi. Şi noaptea era frig. Aproape de zero grade, în Alpi, şi noi eram doar în tricou. După două zile au venit banii şi ne-au sigilat camionul. A doua zi am ajuns în Germania" a mai spus Kappl.

Fondată în anul 1962 în Timișoara, trupa a avut o carieră muzicală de peste cinci decenii și a avut o influență semnificativă asupra scenei muzicale românești. Stilul muzical al trupei Phoenix a fost influențat de diverse genuri, cum ar fi rock-ul psihedelic, rock-ul progresiv și folclorul românesc. Unul dintre albumele lor cele mai cunoscute este "Cei ce ne-au dat nume" (1972), care a avut un impact semnificativ asupra publicului și a atras multe critici. Trupa Phoenix a fost, de asemenea, cunoscută şi pentru spectacolele live intense și pline de energie.

Interviul complet, aici:

                   

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel