Ungaria continuă să refuze să îi ofere hrană unei solicitante de azil care a contestat respingerea cererii sale, a transmis miercuri Comitetul Helsinki din Ungaria, potrivit dpa.
În prezent, o tânără din Afganistan are de suferit de pe urma acestei politici, dar în următoarele zile vor apărea cel mai probabil cazuri similare, a declarat Andras Lederer, din partea Comitetului Helsinki din Ungaria, organizaţie de apărare a drepturilor omului. Femeia a atacat în apel decizia autorităţilor ungare privind migraţia de a-i respinge cererea de azil.
Migranţii sunt ţinuţi în două centre de tranzit la graniţa cu Serbia
Nu li se permite să plece pe perioada cât li se procesează aplicaţia, cu excepţia situaţiei în care ar decide să se întoarcă în ţara de origine. Săptămâna trecută, Comitetul Helsinki din Ungaria a dat în judecată Budapesta la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) în numele femeii afgane. Anterior, acţiuni similare au forţat Ungaria să reînceapă să ofere mâncare altor şapte migranţi.
Premierul conservator al Ungariei, Victor Orban, a adoptat o poziţie dură privind refugiaţii şi migranţii în timpul crizei migraţiei din 2015-2016. Ungaria a fost prima care a oprit intrarea migranţilor pe teritoriul său şi a adoptat legi pentru a-i descuraja pe migranţi să încerce să îi traverseze teritoriul sau să ceară azil.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu