Merkel-Putin, summit după patru ani: Este necesar să se ia măsuri

Vladimir Putin și Angela Merkel
Vladimir Putin și Angela Merkel

Președintele rus Vladimir Putin și cancelarul german Angela Merkel nu au ajuns la niciun acord în urma întâlnirii bilaterale pentru prima oară după anexarea Crimeei de către Rusia.

Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele rus Vladimir Putin nu au făcut niciun progres clar pe temele conflictelor din Siria şi Ucraina, relaţiilor cu Iranul şi conductei de gaz Nord Stream 2, discutate sâmbătă noaptea, transmite Reuters.

Ei au făcut declaraţii ziariştilor doar înainte de întrevedere, fără a accepta şi întrebări din partea acestora. 

După convorbiri, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peksov, a declarat presei că nu s-a ajuns la niciun acord în urma dialogului de la castelul Meseberg, la nord de Berlin.

El a precizat că atât Merkel, cât şi Putin consideră proiectul Nord Stream 2 pur comercial, în ciuda contestării de către Statele Unite şi Ucraina a acestei rute alternative de transport pentru gazele ruseşti. "De aceea, este necesar să se ia măsuri împotriva posibilelor atacuri neconcurenţiale şi ilegale din partea unor terţe ţări, pentru încheierea în cele din urmă a acestui proiect", a spus Peskov, fără a preciza despre ce măsuri este vorba. El a susţinută că nu s-au discutat sâmbătă eventualele sancţiuni americane împotriva firmelor participante la construcţia noii magistrale de transport a gazelor.

La ce se aștepta Merkel înainte de întâlnire

Înaintea întrevederii, Merkel subliniase că se aşteaptă ca Ucraina să aibă în continuare un rol în transportul gazelor din Rusia către vestul Europei şi salutase începutul dialogului pe această temă între Uniunea Europeană, Ucraina şi Rusia.

Statele Unite insistă ca Berlinul să oprească construcţia conductei pe sub Marea Baltică, susţinând că aprovizionarea directă a Germaniei cu gaze ruseşti va creşte dependenţa energetică a ţării de Moscova. Pe de altă parte, arată Reuters, Ucraina se teme că Nord Stream 2 va permite Rusiei să scoată Kievul din sistemul de transport al gazelor.

Vezi și: Întâlnire Merkel-Putin: "Vor exista controverse"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel