EXCLUSIV  Lovitură pentru Antena 1: Cazul Mirela Vaida și Acces Direct. Cum se ascunde gunoiul sub preș

România este țara care, în loc să ne rezolvăm problemele, le ascundem sub preș. Să nu se vadă mizeria, deși mirosul este groaznic.

Cam asta a făcut Consiliul Național al Audiovizulului cu Antena 1 și emisiunea Acces Direct realizată de Mirela Vaida. Întrunit în ședința publică din data de 30.09.2021, CNA a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate, ca urmare a autosesizării și a sesizărilor primite, pentru șapte ediții ale emisiunii Acces direct, difuzate în perioada 06-14.09.2021. Membrii Consiliului au urmărit modul în care radiodifuzorul a reflectat, în cadrul acestor ediții, cazul celor doi gemeni care au decedat după ce au căzut de la etajul 10 al unui bloc din Ploiești.

CNA a decis sancționarea postului Antena 1 cu obligația de a difuza timp de 10 minute, între orele 19,00 şi 19,10, pe o perioadă de cel mult un an, numai textul deciziei de sancţionare. Mirela Vaida, prin emisiunea sa, alături de invitații ei, au încercat să facă ce a nu făcut Poliția Română. A analizat, pe toate părțile, subiectul morții gemenilor din Ploiești. În acest context, a adus în atenția publicului și fenomenul prostituției și al consumului de droguri. Cine a urmărit subiectul a putut vedea că edițiile emisiunii Acces Direct au fost, de fapt, lecții pentru Poliția Română și pentru autorități în general. Dar atât a înțeles CNA că trebuie să facă: să ascundă mizeria sub preș, să ascundă că există mame care-și neglijează copiii până ce aceștia ajung să moară, mame care se prostituează, care se droghează, mame ignorate de stat.

 

Mirela Vaida, prin Acces Direct, a încercat, și prin acest caz, să tragă un semnal de alarmă pentru că autoritățile dorm și sunt surde la niște probleme reale care există - prostituție, droguri, mame singure care trăiesc de azi pe mâine. Dacă tăiem emisia, timp de 10 minute, de-a lungul unui an întreg, nu înseamnă că probleme acestea dispar. Și prin mediatizarea unor astfel de cazuri, mai exista șansa să nu se pună, ca întotdeauna, batista pe țambal.

 

Singura greșeală a Mirelei Vaida a fost că a vrut să afle cum au murit gemenii

 

E adevărat că putea face o emisiune, cu cel puțin la fel de mult rating, dacă vorbea despre Bianca Drăgușanu sau orice altă persoană publică, dar a ales să atragă atenția asupra unui caz care oricând se poate repeta în România. Această mamă din Ploiești nu este singura care trăiește din prostituție, care consumă droguri și alcool și care este ignorată de toate autoritățile care ar putea să o ajute într-un fel sau altul. Dacă nu vorbim despre subiectele acestea nu înseamnă că nu există. Asta-i România adevărată, de la Acces Direct, fie că vă place sau nu, fie că vă faceți că nu vedeți sau nu. România aceea mai puțin educată de care politicienii își amintesc doar în campania electorală. Este revoltător că CNA se face că nu vede. Credeți că dacă tăiați emisia, 10 minute, timp de un an rezolvați problema? Doar ascundeți rahatul sub preș. Nu se va schimba de mâine nimic în România dacă astfel de cazuri nu sunt mediatizate. Dincolo de coronavirus, congrese, bătălii politice, asta este România reală pe care nu o vedem pentru că alegem să purtăm ochelari de cal.  

 

Mama gemenilor mai are un copil

 

Cel de-al treilea copil al femeii, un băieţel în vârstă de aproximativ cinci ani, se află în grija tatălui, aflându-se în familia lărgită a părintelui său.

Mama celor doi copii care au murit după ce au căzut de la etajul al zecelea al unui bloc din Ploieşti este cercetată pentru ucidere din culpă, a anunţat  Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti.

"La data de 18.08.2021 s-a dispus continuarea urmăririi penale faţă de mama minorilor decedaţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, aceasta fiind audiată în calitate de suspectă în cauză. Din probele administrate în cauză până în prezent a rezultat la data de 11.08.2021, minorii în vârstă de doi ani, fiind lăsaţi nesupravegheaţi de către mama lor, s-au urcat pe un corp de mobilier din apropierea ferestrei dormitorului şi s-au precipitat de la etajul 10 al imobilului unde locuiau, rezultând decesul acestora", se precizează într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti.

Ce doi copii gemeni au căzut de la etajul al zecelea al unui bloc din municipiul Ploieşti în seara zilei de 11 august. Ei au căzut pe trotuar şi, deşi paramedicii au încercat să-i resusciteze, au decedat.

Primele informaţii indicau că, în momentul producerii accidentului, mama copiilor se afla în altă cameră.

Acest articol reprezintă o opinie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel