La Biblio City te integrezi în atmosfera de sărbătoare a Capitalei

Afis_BIBLIOCITY
Afis_BIBLIOCITY

Eveniment inedit cu ocazia Zilei Bucureștilor (20 septembrie), organizat de Biblioteca Metropolitană București. Timp de zece zile, în perioada 15-24 septembrie, Biblio City îi așteaptă pe bucureșteni în zeci de locații, unde vor avea loc zeci de evenimente culturale inspirate din cărți, pentru a adăuga un strop de artă, istorie și lectură la atmosfera de sărbătoare a Capitalei.

Show-uri culturale atractive, inspirate din cărţi şi derulate în mijlocul acestora, vor fi prezentate publicului timp de zece zile, totalitatea manifestărilor derulându-se în opt secțiuni: BiblioCafe, BiblioScena, BiblioCinema, BiblioScriptum, BiblioAtelier, BiblioJunior, BiblioTour și BiblioStreet.

Dialoguri publice cu personalități culturale, proiecții cinematografice la sediul central al Bibliotecii şi în filiale, precum şi la Cinemateca Union, lansări de carte, workshop-uri variate, prezentări de colecţii editoriale, expoziţii de manuscrise ale unor scriitori importanţi, mini-spectacole de teatru în bibliotecă cu piese de Caragiale, Sorescu şi Băieşu, în sala-atelier a Companiei independente Unteatru şi într-un autobuz pus la dispoziţie de RATB, programe de animaţie culturală pentru copii, dar și evenimente stradale pentru promovarea programelor de tineret ale Bibliotecii Metropolitane Bucureşti, prin info-pavilioane şi spectacole de cultură urbană în Parcul Tineretului, sunt acțiuni prin care se urmărește sporirea interesului bucureștenilor pentru lectură și pentru programele variate oferite de Biblioteca Metropolitană.

De asemenea, vor avea loc și programe de  turism cultural bucureştean, inclusiv trasee ciclo-turistice cu tematici culturale şi lansări de cărţi din domeniul turistic, iar pe 22 septembrie va fi lansată Ziua Turismului Cultural Bucureştean (Bucharest Tour Day), pe durata căreia vor fi promovate 10 trasee pietonale ghidate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel