Jucători din echipa lui Hagi, Glasgow Rangers, acuzaţi de încălcarea protocolului anti Covid-19 la petrecere

Foto: Polina Tankilevitch - Pexels
Foto: Polina Tankilevitch - Pexels

Cinci jucători ai echipei Glasgow Rangers, virtuala campioană a Scoţiei, vor fi audiaţi pe 25 martie de Federaţia scoţiană de fotbal (Scottish FA), pentru că au încălcat protocoalele anti-COVID-19 prin participarea la o petrecere în luna februarie.

Mijlocaşul Bongani Zungu, fundaşii Nathan Patterson şi Calvin Bassey şi-au cerut public scuze fanilor, după ce au fost reprimiţi la antrenamente în urma excluderii lor din cauza violării protocoalelor sanitare, potrivit Reuters.

Cei trei, alături de atacantul Dapo Mebude şi portarul Brian Kinnear, împrumutaţi la alte echipe, au fost nevoiţi să intre într-o izolare de zece zile, după ce media a relatat că jucătorii au participat la o petrecere la Glasgow, care a fost spartă de poliţie. Ei au fost deja amendaţi de Rangers, care a contactat federaţia şi guvernul din Scoţia asupra incidentului.

În noiembrie, atacantul Jordan Jones şi fundaşul George Edmundson au primit câte şapte meciuri de suspendare din cauza încălcării protocoalelor anti-COVID-19 prin participarea la o adunare privată.

Rangers, la care evoluează internaţionalul român Ianis Hagi, a sărbătorit primul său titlu după 2011, după victoria cu Saint Mirren (3-0) şi remiza lui Celtic (0-0 cu Dundee United), rezultate în urma cărora echipa lui Steven Gerrard a devenit matematic campioană înaintea ultimelor şase etape. Poliţia scoţiană a făcut 28 de arestări în urma celebrărilor pătimaşe ale fanilor lui Rangers, citează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel