Corvinul Hunedoara a dat lovitura pe Arena Naţională şi a câştigat contra celor de la FCSB.
CSB a fost învinsă de nou-promovata Corvinul Hunedoara cu scorul de 1-0 (1-0), sâmbătă seara, pe Arena Naţională, într-un meci din etapa a 15-a a Superligii de fotbal.
Unicul gol al partidei a fost înscris de slovacul Andrej Fabry (41), cu un şut de la circa 25 de metri, la prima minge trimisă de oaspeţi pe spaţiul porţii.
FCSB a dominat jocul, şi-a creat o serie de situaţii favorabile, dar nu a reuşit să înscrie.
FCSB are trei înfrângeri consecutive cu 0-1, cu Gloria Bistriţa (în Cupa României), cu U Cluj şi Corvinul (ambele în Superligă), conform Agerpres.
Gigi Becali, supărat pe Laurenţiu Reghecampf
Gigi Becali i-a făcut primele reproşuri lui Laurenţiu Reghecampf după a treia înfrângere la rând a FCSB-ului în campionat.
”De ce dezamăgit? Nu e valoare. Când nu e valoare la fotbal, nu câștigi. Echipa asta era ținută de Olaru sau de Bîrligea și nu
mi-am dat seama. Nu-mi pare rău, trebuia să-i dăm.
Nu joacă echipa, nu pasează nimic echipa, nu avem nimic, nicio noimă de joc, nu se joacă nimic. Am zis că e meci ușor, n-avem nicio problemă și nu plec rușinat acasă, dar uite că plec rușinat acasă. M-am făcut de râs.
Măcar să rămânem la punctajul ăla, de 9 puncte, dar nu mai putem. Pe mine nu mă interesează că s-au încurcat ei, pe mine
mă interesează că nu avem valoare. Dacă te bate Corvinul, înseamnă că ești de locul 12. Dacă te bate Corvinul acasă...”, a
declarat Gigi Becali.
Gigi Becali a anunţat transferuri la FCSB
În iarnă, FCSB va transfera mai mulţi jucători, spune Gigi Becali.
"Nu avem valoare! Nu poți câștiga dacă nu o bați pe Corvinul acasă, ce pretenții să ai? Trebuie cinci jucători. Am văzut acum, când am jucat cu Rapid, am pasat, am zis că iau trei. Nu, mai iau cinci, acum iau șase!
N-ai ce români să iei, străini din afară, din străinătate voi lua”, a transmis Becali.


