Inventarul, mai uşor cu roboţi autonomi. Oana Jinga, BotsAndUs: Când scrii pe hârtie, poţi face greşeli. Digitalizarea, un pas înainte

Facebook Bots and Us
Facebook Bots and Us

Sunt roboţii autonomi viitorul forţei de muncă în fabrici şi depozite? Este întrebarea pe care o pun şi cei de la The Manufacturer, care au vizitat mai multe locaţii în care aceste maşinării sunt deja la lucru. Ele au rolul de a cartografia depozitele şi de a inventaria stocurile, astfel că lucrătorii nu trebuie să îşi facă griji că vor fi înlocuiţi. 

"Din perspectiva unui client, totul începe cu a înţelege ce se întâmplă în depozite. Fie că vorbim de intrări şi ieşiri sau de ţinerea unui inventar exact al lucrurilor de pe diversele rafturi sau zone ale depozitului. Trăim într-o perioadă în care există un deficit al forţei de muncă în ceea ce priveşte oamenii care au timp să numere lucruri, să le inventarieze, aşa că noi am automatizat acest proces. Când scrii pe hârtie, poţi face greşeli. Deci, digitalizarea e un pas înainte", a punctat Oana Jinga, cofondator BotsAndUs. 

"În ceea ce priveşte integrarea cu infrastructura curentă, sunt două elemente diferite. În primul rând, vorbim de perspectiva datelor, de integrare cu sistemul de management al depozitului. Lucrăm pe o bază API, e vorba de un flux de informaţii dinspre noi către sistemul de management al depozitelor şi înapoi 

Când vine vorba de forţa de muncă din depozit, robotul poate ocoli oamenii, motostivuitoarele, pentru că a autonom. Poate merge înainte, înapoi, se poate da la o parte", a mai precizat Oana Jinga. 

"Producătorii mari vor vedea problema asta la scară largă, în timp ce clienţii mai mici vor avea o altă perspectivă. Dar datele şi tehnologia e similară în depozite. E o problemă de democratizare a tehnologiei şi de a o face accesibilă oricui. Lucrăm din mai multe puncte de vedere. Unii senzori, unele sisteme de percepţie, sunt mai ieftine, deci acum se poate lucra cu obţinerea datelor mai uşor", a spus şi Andrei Dănescu, cofondator BotsAndUs. 

Oana Jinga, o româncă ce construiește roboți „de lucru“ în Anglia: După Brexit și pandemie a fost un exod masiv al românilor din UK

Oana Jinga, unul dintre fondatorii companiei BotsAndUs, care construiește roboți în Marea Britanie a vorbit despre problema locurilor de muncă din Marea Britanie. Ea spune că foarte multe companii se confruntă cu un deficit mare de personal, după ce muncitorii străini le-au plecat din cauza pandemiei și a Brexit-ului.

Trei români au reușit să realizeze peste hotare o companie de succes care creează roboți pentru depozite și logistică. Compania BotsAndUs a fost înființată în anul 2015 de Andrei Dănescu (CEO), Adrian Negoiță (CTO) și Oana Jinga (marketing și vânzări).

Cu o pasiune comună pentru competițiile de robotică, Andrei și Adrian știu de mulți ani că într-o zi își vor construi și își vor dezvolta propria companie de robotică. După ce au urmat căi separate la începutul carierei lor, li s-a alăturat Oana în pasiunea pentru mașinile autonome și s-a născut BotsAndUs.

Oana Jinga a fost invitată la interviurile ȘtiriDiaspora, unde a răspuns întrebărilor redactorului Bogdan Bolojan.

Întrebată despre condițiile de muncă din UK și despre riscul ca în curând roboții să ia locul oamenilor, Oana Jinga a răspuns că acest lucru este puțin probabil și că, de fapt, inteligența artificială vine în ajutorul angajaților.

Oana Jinga:  După Brexit și pandemie a fost un exod masiv al românilor din UK

Bogdan Bolojan: Sunt câteva sute de mii de români care lucrează în Marea Britanie. Mulți se tem că roboții, inteligența artificială, le-ar putea lua locurile. Este o realitate sau nu? Poate fi înlocuit omul?

Oana Jinga: Ca să vorbesc strict de Marea Britanie, după Brexit și după pandemie a fost un exod masiv al oamenilor din UK. Nu neapărat a românilor, dar oameni care lucrau in Marea Britanie și care lucrau în depozite, agricultură. Mai ales lucrătorii sezonieri nu s-au mai întors pentru că acum e foarte complicat să lucrezi aici.

Acest lucru pune o presiune incredibil de mare pe companiile de logistică pentru că ei efectiv nu au oameni. Participăm la foarte mule conferințe și tema asta e preponderentă în toate conferințele, simpozioanele: cum sa facem sa atragem talent? 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel