Gaudeamus 2015: 300 de expozanţi şi 700 de evenimente

Cea de a 22-a ediţie a Târgului Internaţional Gaudeamus - Carte de învăţătură, organizată în perioada 18 - 22 noiembrie, în Pavilionul Central al Complexului Expoziţional Romexpo din Bucureşti, va reuni 300 de expozanţi și va include 700 de evenimente editoriale şi profesionale, a anunţat joi directorul Centrului Media Radio, Oltea Şerban Pârâu, într-o conferinţă de presă desfăşurată la Sala Radio.

Printre proiectele tradiţionale ale Gaudeamus, Vladimir Epstein, director timp de două decenii al târgului, a amintit: 'Cărţile se-ntorc acasă', graţie căruia 140.000 de volume au ajuns deja în zone defavorizate, 'Olimpici de nota 10', 'Tombola GAUDEMUS'.

Potrivit lui Epstein, pentru organizatorii evenimentului contează 'Votul Publicului', 'care recompensează edituri, iniţiative, proiecte, care ulterior sunt certificate de instituţii de prestigiu din România şi din străinătate'.

Ambasadorul Canadei la București, invitat de onoare la Gaudeamus

Ambasadorul Canadei la Bucureşti, Joanne Lemay, preşedinte - Grupul Ambasadelor, Delegaţiilor şi Instituţiilor Francofone din România, invitatul de onoare al evenimentului, şi-a exprimat satisfacţia pentru participarea la ediţia din acest an a Gaudeamus, anunţând organizarea de către GADIF a peste 20 de evenimente.

'GADIF se adresează tuturor celor care doresc să cunoască limba şi cultura franceză', a spus diplomatul canadian, menţionând că la standul invitatului special va putea fi găsită carte în limba franceză, cu precădere carte pentru copii.

De asemenea, aceasta a amintit organizarea unei serii de mese rotunde dedicate literaturii francofone şi a unor ateliere pentru copii.

Cel mai citit târg de carte de la cel mai ascultat radio, sloganul Gaudeamus 2015

Deschiderea oficială a ediţiei, care se va derula sub sloganul 'Cel mai citit târg de carte de la cel mai ascultat radio', va avea loc miercuri, 18 noiembrie, la ora 12,00. Această ediţie vine cu sute de mii de titluri, mai vechi sau disponibile în premieră, sute de evenimente derulate non-stop pe parcursul celor cinci zile ale târgului, invitaţi speciali, numeroase ateliere de creaţie, dedicate celor mai tineri vizitatori, şi expoziţii.

Amfitrionul Gaudeamus 2015 este Victor Ieronim Stoichiţă, reputat cercetător şi profesor de istoria artei, stabilit în prezent în Elveţia, a anunţat Oltea Şerban Pârâu.

Ce premii vor fi acordate

Şi în acest an vor fi acordate Premiile Târgului Internaţional Gaudeamus, decernate pentru trei dintre expozanţi, şi Cea mai râvnită carte a târgului, prin Votul Publicului, bazat pe studiul de trafic efectuat în rândul vizitatorilor, ca şi Trofeul Presei 'Mircea Sântimbreanu', pe secţiunile radio, TV, agenţii de presă şi online, acordat jurnaliştilor acreditaţi care vor reflecta derularea târgului.

Totodată, vor fi decernate Premiul de excelenţă, Premiile pentru traducere Antoaneta Ralian, Premiul Educaţie şi Premiul Miss Lectura.

Ca şi la ediţiile precedente, numeroase categorii de public vor avea accesul gratuit: preşcolari, elevi, studenţi, cadre didactice, bibliotecari, profesionişti din domeniile editorial/ educaţional, jurnalişti, pensionari, persoane cu dizabilităţi, grupuri organizate. Pentru vizitatorii care nu se încadrează în aceste categorii, accesul în incintă se va face pe baza biletelor (în valoare de 5 lei) şi a abonamentelor de intrare (în valoare de 10 lei, valabile pentru toată perioada), care vor constitui totodată şi suportul pentru Tombola Gaudeamus. Programul de vizitare este zilnic între orele 10,00 şi 20,00.

Potrivit organizatorilor, sub sigla Târgul Gaudeamus, iniţiat de Radio România, în 1994, s-au derulat 90 de evenimente în Bucureşti şi în ţară, reunind peste 2.485.000 de vizitatori şi aproape 9.700 de manifestări.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel