EXCLUSIV  Gafă Brummel - jigniri pentru Toma. Deontologilor le-a scăpat ceva despre Buzău

Toma
Toma

Au sărit ca arși internauții și o anumită parte a presei după gafa ”lui Constantin Toma”, primarul de la Buzău, cu ambasadorul Paul Brummel.

”Idiotul Constantin Toma sau Veorica moare, dar nu se predă”,

”S-a molipsit de la Viorica Dăncilă: un primar PSD, GAFĂ uriașă, la întâlnirea cu ambasadorul Marii Britanii”,

”Ambasadorul Marii Britanii, UMILIT din nou: Aflat în vizită la Buzău, lui Paul Brummel i s-a pus în față steagul Islandei”,

”Se spune că o imagine face cât o mie de cuvinte. În acest caz, o imagine te lasă fără cuvinte. (...) Acesta este nivelul-zero al culturii, la care ne-au adus aproape trei decenii de socialism "de tranziție" - cam acestea au fost titlurile de presă după publicarea fotografiei în care apar primarul Buzăului, Constantin Toma, şi ambasadorului Marii Britanii, în faţa diplomatului Paul Brummel fiind aşezat steagul altei ţări. Fotografia care surprinde eroarea a fost intens distribuită pe Facebook în cursul zilei de luni, 2 iulie, deși a fost publicată la mijlocul lunii mai.

Primarul Constantin Toma a explicat atunci că greşeala îi aparţine unuia dintre angajaţii primăriei, care a postat fotografia în timpul întâlnirii respective. Constantin Toma, care nu stă pe Facebook să verifice, minut de minut, ce postează consilierii săi, a sesizat eroarea când poza era deja pe rețeaua de socializare. 

A fost o eroare regretabilă, dar de aici până să spui că da, fiind de la PSD, nu ai ce să îi ceri e cale lungă. Dar dacă tot oamenii au devenit brusc interesați de ce face primarul de la Buzău, aflați că orașul, după ce timp de vreo 20 de ani a dat înapoi, administrată tot de PSD, dar cu alt primar, odată cu venirea lui Marcel Ciolacu la președinția partidului, și-a turat motoarele la maximum și modernizează tot ce îi stă în cale.

Să luăm un singur exemplu: vrea asfaltarea totală a orașului până în 2020. A făcut 33 de străzi anul trecut. Are în proiect 100, de Centenar, anul acesta! Inclusiv Calea Eroilor a făcut parte din acest proiect de Centenar. Totodată, are în lucru ultimele 43 de străzi de pământ din oraș, astfel încât, de anul viitor, Buzăul nu va mai avea nicio stradă fără asfalt. E cam o premieră... Și, da, mai are o mulțime de lucruri de rezolvat pentru buzoieni, dar omul muncește, deschide primul primăria, iar deontologii se împiedică de un steag pus greșit de un consilier care, da, ar trebui trimis să mai învețe geografie... Cam atât, momentan, despre Buzău.

Bolnav de muncă

Constantin Toma (PSD), actualul primar al Buzăului, cunoscut drept 'milionarul de Top Forbes', a venit la putere după ce fostul edil, după 20 de ani, nu a mai candidat din diverse motive. Toma a creat grup ROMET din nimic. A muncit 20 de ani fără să își ia o singură zi de concediu. Pe scurt: este bolnav de muncă.

"Sunt bolnav de muncă. Nu am avut nicio zi de concediu în ultimii 20 de ani. Vreau să schimb ceva muncind", a zis Constantin Toma într-un interviu pentru DC News. Dar asta cu munca și pasiunea pentru ce faci, indiferent de domeniu, nu prea o poate înțelege oricine... Vezi și: Fața lui Constantin Toma, primarul Buzăului. Nu e "beat mort", dar totuși... suferă de o boală

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel