Frica de suspendare a lui Băsescu, motivația manevrelor aberante cu județele și Constituția

val-valcu
val-valcu

Un oarecare Tristian Tâmpeanu, propagandist portocaliu la România Liberă, reia pe invers un editorial  publicat în DeCe News  (31 mai, 2011) în care spuneam că Băsescu e un scamator, care flutură în fața publicului o mână și îi umblă în buzunar cu cealaltă. Evident, pentru Rl (10 iunie, 2011) scamatorii sunt Ponta și Antonescu. Nu e rău că tinerii se inspiră de la  cei cu experiență: azi a  prins direcția, mâine-poimâine, sau mai precis când va veni USL la guvernare, o să o pornească și în sensul corect, adică o să atace Opoziția, cum face și azi, doar că în opoziție va fi partidul lui Băsescu.

Cert este că ipoteza privind scamatoriile președintelui rămâne în picioare. Așa cum ne-a obișnuit, nu trebuie să căutăm o legătură directă între motivația scandalului și focul de artificii stârnit de o zicere prezidențială ( că fapte, în afară de a reduce salarii și a da oameni afară, nu am văzut).

Să vedem ce a acoperit zarva cauzată de propunerea de desființare a județelor. Odată, a plasat în plan secund proiectul USL de reorganizare a administrației locale. Ok, dar asta o putea rezolva și o descindere a mascaților în Vamă. Mai degrabă, cred că e vorba despre o modificare legislativă care a trecut, neobservată, prin Camera Deputaților. O comisie a Camerei a decis că președintele nu poate fi demis decât dacă se pronunță în acest sens jumătate dintre românii cu drept de vot, adică vreo nouă milioane de oameni. M-aș fi așteptat ca obiectivul ziarist amintit să sară ca mușcat de... coapsă și să atragă atenția cititorilor Rl că nu e corect din punct de vedere moral: dacă președintele e ales cu jumătate din numărul celor care se deranjează până la secțiile de votare, tot așa ar trebui demis.  Modificarea este impusă  în beneficiul lui Traian Băsescu și arată că președintele se teme de o nouă suspendare. Ar putea fi doar servilismul subordonaților subordonatului său, Boc, dar mi-e greu să cred că PDL nu ia aprobare de la Cotroceni pentru orice mișcare din Legislativ.

Și diversiunea cu modificarea Constituției îmi dă aceeași impresie. Băsescu a propus câteva paragrafe imposibil de acceptat de către orice jurist. În primul rând că speră, ca de obicei, să își mai atragă ceva voturi, de la frustrații care nu înțeleg că nu poți folosi o ilegalitate ca să repari o alta. Scopul său principal este însă credibilizarea Curții Constituționale. Și așa Uniunea Europeană nu ar fi acceptat modificările, mai ales că sunt deja voci care susțin că România nu este un stat de drept. Așa, când o fi să facă USL majoritatea, judecătorii numiți de Traian Băsescu și Marko Bela la CC vor ieși cu fruntea sus și se vor achita de obligațiile lor, curat constituționale, repetând fraza din 2007: a încălcat Constituția, dar nu grav, mai lăsați-l un pic la Cotroceni!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel