EVA LABADI, DIRECTOR TEATRU MERLIN, PETIȚIE DE SUSȚINERE

Eva Labadi este o actriță foarte iubită nu doar în Timișoara, ci și la nivel național. Și-a dedicat teatrului mai bine de două decenii din viață, iar acum primește o lovitură dură și nemeritată.

VEZI ȘI: Reacția ȘOC lui Radu Tudor după ce a fost ales NOUL PREȘEDINTE PNL

Cu multe premii internaționale și în jur de 25.000 de spectatori pe an, Eva Labadi a pierdut concursul pentru postul de manager al Teatrului pentru copii și tineri „Merlin". Acesta s-a desfășurat luna trecută, iar Labadi a fost considerată nepotrivită pentru funcție, clasându-se a doua, în urma liderului de sindicat.

Concursul a fost câștigat de actorul Laurențiu Pleșa, lider de sindicat în instituție.

Pentru a "repara" această situație pe care mulți o consideră nedreaptă a fost lansată o petiție pentru Eva Labadi

Conform inițiatorului ei, fostul director, care și-a câștigat postul tot prin concurs, în anul 2011, încheie mandatul cu o mulțime de realizări și nu merită să plece de la conducerea instituției.

"Eva Labadi, director al Teatrului pentru copii si tineret MERLIN din Timișoara, poziție câștigată prin concurs în anul 2011, încheie mandatul cu un număr impresionant de realizări:

• un număr de peste 700 de spectacole puse in scenă de teatru, la care a asistat un public de peste 75.000 de spectatori
• premiul pentru cea mai bună comedie cu păpuși la "Carnavalul Mondial al Păpușilor", Jakarta, Indonezia – pentru spectacolul "La La La Dracula" în anul 2013
• participarea cu aprecieri deosebite la un număr de 15 festivaluri naționale și internaționale
• încheierea unui număr de peste 50 de parteneriate cu alte instituții publice și ONG-uri în scopul întreprinderii a diferite proiecte culturale, artistice și sociale
• renovarea sălii de spectacole a teatrului

În ciuda acestui palmares impresionant la concursul pentru ocuparea unui nou mandat organizat de Consiliul Județean Timiș este evaluată cu 7,95 puncte, pe locul secund, in urma liderului de sindicat din teatru, persoană fără experiență și pregătire managerială, fără proiecte artistice semnificative, cu implicare si inițiativă redusă in activitatea teatrului.

Noi publicul teatrului si cunoscătorii activitații de excepție a acestuia din ultimii patru ani suntem alături de directorul Eva Labadi, cerem anularea concursului și reorganizarea lui in condiții obiective și profesionale, cu o comisie de jurizare independentă și competentă", se arată în petiție.

Dacă doriți să semnați această petiție, puteți da click AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel