€ 5.2489
|
$ 4.5099
|
Curs valutar: € 5.2489
|
$ 4.5099
 

EXCLUSIV După întreruperile serviciilor, Vodafone a venit cu despăgubirea. Câți bani a primit Elena Cristian (DC Business)
Autor: Anca Murgoci

Vodafone și Elena Cristian (DC Business) Vodafone și Elena Cristian (DC Business)

După întreruperile serviciilor fixe care au afectat mai mulți clienți în luna mai, Vodafone a început să trimită mesaje de compensare.

Mesaje care stârnesc... compasiune. Sau râsul. Râsu'-plânsu'. Ți se face milă de Vodafone, domnule, de câți bani trebuie să plătească clienților! Printre cei care au primit notificarea se numără și Elena Cristian, analist DC Business.

Compania îi transmite că, din cauza unor „evenimente externe aflate în afara controlului Vodafone”, serviciile fixe din zona sa au fost afectate. Pentru neplăcerile create, operatorul a decis să ofere o compensație. Țineți-vă bine: Contravaloarea unei zile din abonamentul lunar, sumă care va fi scăzută din următoarea factură.

„În semn de apreciere pentru loialitatea pe care ne-o oferiți (...) vă oferim o reducere egală cu contravaloarea unei zile din valoarea lunară a serviciilor”, se arată în mesajul primit de Elena Cristian.

Întreruperile au fost cam zilnice în luna mai, de la o oră... până la câteva ore.

Iată mesajul integral de la Vodafone:

„Bun gasit! Ca urmare a unor evenimente externe aflate in afara controlului Vodafone, serviciile fixe din zona dumneavoastra au fost afectate si s-au inregistrat intreruperi in luna Mai. In semn de apreciere pentru loialitatea pe care ne-o oferiti si pentru ca intelegem impactul unor astfel de incidente, va oferim reducere egala cu contravaloarea unei zile din valoarea lunara a serviciilor, pe care o veti regasi in urmatoarea factura. Va multumim ca sunteti clientul nostru!”

Cu alte cuvinte, problemele și nervii făcuți clienților afectați, recompensa vine sub forma unei reduceri care, în multe cazuri, valorează cât o cafea (o cafea proastă). Sau poate nici atât. Abonamentul lunar fiind 142 lei... așadar... vreo 5 lei.

Dar o zi de abonament reprezintă într-adevăr o despăgubire proporțională cu disconfortul creat de lipsa serviciilor pentru care oamenii plătesc lunar? Desigur... pare mai degrabă o glumă proastă.

Elena Cristian a aflat astfel că, după problemele menționate, Vodafone nu a uitat de ea. Dimpotrivă... Îi oferă înapoi exact o zi de abonament, adică... o cafea de la automat. Generozitate calculată la minut. Ce-ți mai poți dori de la Vodafone?!

VEZI ȘI: Cele mai bune aplicații eSIM pentru călătorii în 2026: ce să cauți înainte să pleci 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

 
 
 
 
 
x close