Document incredibil, descoperit în Banat. "Este un material inedit"

Un document redactat de umanistul Nicholaus Olachus, descoperit în colecţia Muzeului Naţional al Banatului (MNB), care le dădea "drept de paloş" unor războinici din armata maghiară, înnobilaţi, devine exponatul lunii februarie, pe simezele muzeului din Timişoara.

"Este un material inedit, intrat în colecţia MNB în perioada comunistă (1969), dar nu am avut oameni care să-l citească până acum. L-am descoperit întâmplător şi îl expunem pentru că este un document al unei persoane celebre. Problema este să-l publicăm şi să-l păstrăm cât mai bine. Un oarecare Emil Botiş, despre care nu ştim de unde a achiziţionat documentul, l-a donat muzeului. Este un document din perioada în care Nicolaus Olahus era episcop de Zagreb, a luptat împotriva reformaţilor şi în contextul acestei lupte împotriva mişcării reformate dă şi acest document în care alături de delicvenţi îi numără şi pe cei care sunt adepţii mişcării reformate. Documentul face referire la 'dreptul de paloş', care li s-a dat unor războinici din oastea maghiară care sunt înnobilaţi şi între altele ei primesc şi obligaţii de serviciu de a lupta, conform rangului, împotriva necredincioşilor şi a ereticilor, care-i includea şi pe reformaţi", a detaliat luni,  muzeograful MNB, Călin Timoc.

Citește și: Dietă Andreea Marin, dezvăluirile vedetei. Cum și-a revenit după problema de sănătate serioasă

 "Nu a existat întotdeauna specialistul care să le evalueze"

Muzeograful a adăugat că piesele MNB care au avut şansa de a deveni exponatele lunii ocupă un loc privilegiat, pentru că li se întocmeşte fişa însoţitoare şi au parte de un tratament mai aparte, dar tot în depozit trebuie să ajungă, pentru că acolo este locul lor de păstrare.

"Prin aceste exponate ale lunii, noi vrem să atragem atenţia asupra patrimoniului formidabil pe care-l are Muzeul Naţional al Banatului, care s-a constituit în timp şi a reunit foarte multe lucrări, dar nu a existat întotdeauna specialistul care să le evalueze corespunzător. Acum ne punem la punct colecţiile pentru ca în anul 2021, pentru Timişoara Capitală Culturală 2021, să fim cât mai la înălţime", a menţionat Călin Timoc.

Potrivit muzeografului, la 21 mai 1547 împăratul Ferdinand I de Habsburg oferă nobilului Barnaba Borsy şi fraţilor săi Toma şi Florian dreptul paloşului, de judecare şi executare a infractorilor prin spânzurătoare, tragere pe roată, decapitare, precum şi utilizarea mijloacelor de tortură pe moşiile lor din Ungaria. Meritul lor a constat în fidelitatea şi serviciile prestate coroanei, nepregetând să-şi verse sângele în războiul împotriva turcilor şi în campania din Saxonia a împăratului Carol Quintul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel