Sare pe scaun, ridică tonul, se scarpină, vorbește peste un deputat, rupe hârtiile trimise de Roman, care îi suflă replici, se foiește, bea apă din sticlă în timp ce i se pune întrebarea, primește întrebări ajutătoare de la Harău, face dezacorduri (”situația copiilor aflate în instituții”), atacă guvernarea PSD, nimerind peste Sulfina Barbu și PNL, își pune mâna la falcă, e sprijinită de Seidler, uitat în tranșeele luptei cu pesediștii, îl atacă pe un senator: Ați greșit!, dar eu înțeleg, cere socoteală parlamentarilor, îi cheamă la ordine, le reproșează: vă deranjează adevărul?, le arată șase degete etc.
Că se ceartă parlamentarii între ei, am văzut și la Brexit. Că mai sar calul unii dintre parlamentari, am mai văzut și la președinți.
Dar ca un angajat să arate atâta lipsă de respect față de superiorii săi, să se poarte de parcă el ar fi șeful, iar nu subordonatul Legislativului… Sigur că partizanatul politic a făcut ca nici în SUA să nu fie sancționată obstrucționarea Congresului (una dintre acuzațiile de la impeachment). Dar, revenind la ceea ce se întâmplă în România, recunosc că, poate, doar la Ludovic Orban am mai fi văzut atâta agresivitate la adresa Parlamentului și parlamentarilor.
Bune, deci, și non-audierile pentru non-investirea guvernului ajută la ceva: am văzut astăzi cum poate să arate iliberalismul, mâine.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
