Ce ne arată raportul medicilor de la SMC în cazul Traian Băsescu

La cererea președintelui, Spitalul Militar Central a făcut public raportul medical întocmit după controlul anual al stării sale de sănătate. În afara unor amănunte ”intime”, la nivel de organe interne, mare lucru nu am aflat despre Traian Băsescu.

În schimb, raportul ne arată cât de multe mai sunt de făcut în sistemul de sănătate, în societatea românească sau, mai degrabă, în ambele.

Setul de analize și investigații făcute președintelui ar trebuie să fie accesibil tuturor cetățenilor. Fiecare român ar trebui să-și poată face un examen la fel de amplu, periodic, pentru a depista orice boală într-o fază tratabilă și a reduce riscurile, până spre zero.

În afara președintelui, care este obligat prin legea CSAT, și a unor milionari pe care-i momesc agențiile de turism medical la Viena sau Antalya, cine se mai poate lăuda cu un examen anual complet, ca acela publicat de SMC?

Câte reforme sanitare mai sunt necesare, cât de mare să fie PIB-ul pentru ca orice român să aibă în sertar un raport medical ”prezidențial”?

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel