Cannes 2017. Pedro Almodovar: „Nu s-a lăsat cu sânge". Un palmares al surprizelor

Pedro Almodovar nu ne-a lăsat să ne chinuim prea mult în așteptarea sentinței juriului său. Când a fost invitat să anunțe prima recompensă, de la coadă la cap, cum se obișnuiește, și anume Premiul pentru scenariu, a spus clar : „Și acum, cea dintâi surpriză". Și chiar a fost. Nimeni nu se aștepta ca ultima intrată în competiție, Lynne Ramsay, cu You Were Never Really Here, o violentă poveste a unui ucigaș cu simbrie, cum se spunea cândva, să împartă bucuria cu grecul Lanthimos, câștigător și el al unui premiu pentru scenariu. Peste câteva minute, actorul din aceeași peliculă a lui Ramsay, Joaquin Phoenix, în smocking și niște adidași hilari, se vedea onorat cu Premiul de interpretare masculină.

Prea repede chemat la rampă, deci mai la coada palmaresului, Zviaghințev a dobîndit doar le Prix du Jury, după ce nu l-a detronat nimeni din toate clasamentele. Și uite așa am înaintat către vârful palmaresului din surpriză în surpriză : Sofia Coppola premiul pentru regia mătăsosului remake The Beguiled, Premiul de interpretare feminină Dianei Kruger, în notă, cum zic actorii, în rolul tinerei mame și soții din In the Fade al cineastului german de origine turcă Fatih Akin, femeie care luptă pe cont propriu cu terorismul.

Câștigătorul Palme d Or făcând spectacol pe scenă

După ce a venit și momentul lui Robin Campillo cu al său 120 battements par minute, distins cu cea de a doua mare răsplată din ierarhia Cannes-ului, Grand Prix, era aproape sigur că la Palme d'Or va reveni sudezului Ruben Ostlund pentru amarul, dar și spectaculosul său The square, satiră a unei societăți alienante, în care până și crizele existențiale alunecă în derizoriu.

Între cele două premii, festivalul a strecurat unul ad-hoc, Premiul celei de a 70-a aniversări, acordat, iar surpriză, lui Nicole Kidman. Un fel de rcompensă - compromis, pentru a evidenția prezența sa în patru filme ale acestei ediții. Nu știu dacă nu cumva este o opțiune cu parfum de gafă. De obicei, astfel de distincții se acordă cuiva care și-a cam încheiat rolul în istoria cinematografului.

[citeste si]

Un premiu de interpretare nu mi se pare a fi fost o neavenit. Actrița, deja la ea acasă, a trimis un tandru mesaj video, iar Will Smith a imitat-o, imaginând-o cu trofeul în brațe și cu lacrimile de rigoare. Nu cred că Ostlund nu se aștepta deloc, dar a jucat pe scenă, făcând ca toți dracii, surpriza totală. Almodovar a ținut să justifice această alegere: „Este un film extrem de amuzant, realizat cu o mână de maestru. Vobește despre corectitudinea politică, atitudine care poate fi o dictatură tot atât de oribilă ca oricare alta. Acest subiect serios a fost tratat cu o incredibilă imaginație".

Ce-i drept, proaspăta Palme d'Or nu are de ce să fie contestată, rămâne doar tristețea că un film atât de puternic, tulburător, precum cel al lui Zviaghințev a trecut atât de aproape pe lângă foșnetul ramurei de palmier fără să o și atingă. Deocamdată, se profilează ca un cumulard al diferitelor alte premii, al juriului, pentru Elena, în 2011 și pentru scenariu, în 2014, cu Leviathan.

Întrebat, la conferința de presă de după decernarea premiilor, dacă vede filmul suedez ca fiind relevant și peste 20 de ani, Almodovar s-a mulțumit să vorbească strict în numele său: „Pentru mine, da".

De altfel, bănuind că va fi chestionat, ca întotdeauna, despre atmosfera lungilor discuții dintre jurați, președintele a spus de la bun început: „Nu s-a lăsat cu sânge, dar încărcătura emoțională a fost mare".

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News