Începând de anul trecut, încă de la conferința de presă pentru anunțarea selecției oficiale, președintele Pierre Lescure a vorbit deschis despre pericolul terorismului, despre urgența unor măsuri de securitate sporite. Le-am simțit și noi, ziariștii, pe pielea noastră, cu întețirea controalelor. De data aceasta, după tragedia de la Nisa, vigilența a atins alte cote, în forme, recunosc, mai greu de imaginat.
Ieri, când am ajuns la Cannes, m-a izbit marea de flori, de plante și de palmieri tineri, răsăriți acolo unde nu te-ai fi așteptat, în uriașe butoaie - nu le pot spune altfel - care imită foma unor ghivece căzute de pe altă planetă. Toate aceste gigantice forme în piatră au fost plasate la capătul străduțelor care dau pe Croazetă, pentru a bloca accesul mașinilor. Să sperăm că nu vor trebui să-și îndeplinească alt rol, în afara aceluia de frumos și oarecum insolit decor și că, așa cum amintea cu puțin timp în urmă același domn Lescure, Cannes-ul din această ediție sărbătorească „va fi un moment de respiro, pentru a ne bucura de cinema". Mai greu sunt de convins marile staruri hollywoodiene, în ciuda asigurărilor date de primarul Cannes-ului, David Lisnard și de șeful poliției locale (în acest post de 35 de ani), Yves Darros, de trecerea la un alt nivel de securitate, în urma consultărilor cu specialiști antitero din Israel.
Marion Cotillard, o obișnuită a festivalului
Din câte se spune și se scrie, staffurile unor vedete au cerut ca acestea să vină însoțite de bodyguarzii personali - nu de cei din echipa festivalului - dotați cu armele lor personale. Numai că, aceste scule profesioniste ar trebui aprobate de ministerul de resort. În sfârșit, vom trăi și vom vedea. Iată o zicală cum nu se poate mai nimerită. Dincolo de aceste frisoane, Cannes-ul și-a terminat ieri noapte, târziu, pregătirea hainelor sale tradiționale. Uriașul frontispiciu - 24 de metri pe 12 - de la intrarea în sala Lumière, cel cu imaginea Claudiei Cardinale dansând pe un acoperiș din Roma, a fost înălțat, ca deobici prin eforturile și știința unei întregi echipe, obiectul cântărind 145 de kilograme.
[citeste si]
Acum, Claudia ne surâde de sus, parcă sfidând ridicolul scandal declanșat de unele organizații feministe care au reproșat autorilor afișului că au retușat gleznele și talia actriței, pentru a părea mai suplă. Trăim se pare, nu numai într-o epocă a amenințărilor teroriste ci și într-una a dictaturii centrimetrilor. Cel puțin așa stau lucrurile acum, la cea de a 70-a ediție.
Afisul filmului Nos Annees folles de André Téchiné
Vizionarii anunță schimbări fundamentale în viitor, deocamdată mai degrabă în glumă, principala țintă a hazului de necaz fiind Palatul festivalului, alintat bunkărul, de multă vreme neîncăpător și de atâtea ori anunțat a fi mutat. Chiar înt-un alt orășel. În lipsă de soluții, a rămas pe loc. Unde să duci Festivalul de la Cannes? Cineastul belgian Jaco van Dormael, câștigătorul unei Caméra d,Or pentru Toto le héros în 1991, își imaginează un nou Palat în largul mării, cu posibilități nemăsurate de extindere. Cam peste alți 70 de ani. Din nou, vom trăi și vom vedeam nu-i așa? Până una alta, peste două ore, festivalul începe cu proiecția pentru presă a filmului inaugural, Les Fantomes d'Ismael al lui Arnaud Desplechin și, de acum încolo, o va ține tot așa, cu două vieți paralele, una matinală pentru ziariști, alta de seară pentru invitații de onoare și câțiva, puțini fericiți spectatori.
În timp ce în marea sală Lumière se asistă la o desfășurare de „lux și voluptate" , dincolo, în cea de a doua mare sală, Debussy, exact la aceeași oră, începe competiția propriu zisă, cu filmul lui Andrei Zvyagințev Nelyubov (s-a optat pentru pentru titlul rusesc). Cineastul rus, marele cineast rus, nu mă feresc a spune, se află în situația lui Cristi Puiu de anul trecut, când Sieranevada era cap de serie.
Isabelle Huppert și Jessica Chastain (în juriu) iubesc Cannes-ul
Sper să aibă mai mult noroc, să nu-l uite juriul. Tot astăzi, onorații jurați ne vor anunța, în obișnuita conferință de presă, cu ce gânduri au venit la Cannes. Umblă, deja niște zvonuri legate de eventualele lor preferințe, judecând după afinități, gusturi. Aparțin și acestea setului îndesat de presupuneri, bănuieli care fac deliciul presei, al celor de pe margine. Astfel, președintele Almodovar ar putea avea o slăbiciune pentru Wonderstruck al ameianului Todd Haynes care, chipurile, i-ar semăna.
Paolo Sorrentino s-ar putea să-l privilegize pe grecul Lanthimos pentru ciudățenile sale, Agnès Jaoui pe compatrioul său Hazanavicius. Și așa mai departe. Cel mai mare festival cinematografic din lume înaintează, orice ar face, cu două viteze. Una a prestigiului dat de filmele propuse, de evenimentele speciale din timpul celor aproape două săptămâni în care se respiră prin plămânii cinematografului și alta a micilor istorii colorate.
Pentru a cântări distanța dintre ele, voi aminti doar două dintre întîlnirile de zile mari: Lecția de cinema susținută de Clint Eastwood și seara omagială dedicată lui André Téchiné, cel mai important cineast francez post Nouvelle Vague. Nu am înțeles de ce filmul său Nos Années folles, pe care îl vom vedea cu acel prilej, nu a fost inclus în competiție, dar asta e altă problemă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
