Boală extrem de periculoasă: un câmp de luptă pe care se pierd vieți

Ministrul Culturii, Ionuț Vulpescu, a scris un editorial dureros pentru dcnews.ro, după ce savantul sirian Khaled Asaad, arheolog și istoric, a fost decapitat de ISIS. Ionuț Vulpescu atrage atenția că și-n interiorul lumii civilizate situația este agravată de un soi de fanatism al austerității, dar și că este extrem de periculos atunci când cultura devine câmp de luptă pe care nu doar se pierd vieți, dar se și distrug valori și fac oamenii mai săraci și mai temători.

Iată analiza politică scrisă de ministrul Culturii, Ionuț Vulpescu, pentru DCNews:

Guvernare prin teroare

Fanatismul lovește din nou: savantul sirian Khaled Asaad, arheolog și istoric, care timp de mai bine de cincizeci de ani s-a ocupat de cercetarea, prezervarea și punerea în valoare a orașului antic Palmiria, a fost asasinat cu bestialitate, după ce a fost torturat timp de o lună. Militanții ISIS vroiau să afle de la profesorul sirian, în vârstă de 82 de ani, unde au fost ascunse artefacte găsite în cursul cercetărilor sale în zona orașului antic. Decapitarea lui Khaled Asaad și expunerea publică a trupului său neînsuflețit, fac parte din ceea ce poate fi numită "guvernarea prin teroare", practicată de militanții Statului Islamic.

"Se răspândește și în Europa"

Nu poți pretinde că lupți împotriva răului, făcând și mai mult rău. Lumea constată că, în numele libertății și democrației, tot mai multe grupuri violente și fanatizate se războiesc cu moștenirea culturală a umanității, distrug muzee, situri arheologice, îi torturează și îi omoară pe aceia care și-au dedicat viața păstrării acestui capital cultural de neprețuit. Să nu ne amăgim: lucrurile astea se întâmplă tot mai des, și nu doar în zonele de conflict din Siria, Irak și Afganistan, în Libia sau în unele țări din Asia, și ele purtătoare ale unei moșteniri culturale importante și originale. Acest tip de vandalism anti-cultural se răspândește și în Europa.

"Când aud cuvântul cultură, îmi vine să scot pistolul!"

Nu de puține ori această înverșunare împotriva a ceea ce înseamnă "cultură" este un semn al unui soi de boală socială. Ne amintim că n-a trecut chiar foarte mult timp de când un om altminteri educat, membru al unei națiuni care a dat culturii atâția reprezentanți de frunte, spunea senin: "Când aud cuvântul cultură, îmi vine să scot pistolul!" Este un întreg program în această frază. Pe care mult prea mulți și l-au însușit, identificându-se cu el.

Fanatismul austerității

Recent, la Milano, la o întâlnire a miniștrilor culturii din 83 de țări, prilejuită de "Expo Milano 2015", abordam acest subiect sensibil, și spuneam: "Cultura este câmp de luptă în nu puține locuri în lume, a ajuns prizoniera unor fanatici. Stau mărturie distrugerile de monumente de patrimoniu, care ne avertizează că nu numai patrimoniul ecologic al planetei este limitat și în pericol, ci și cel cultural. Din Asia Centrală și până în nordul Africii vandalismul anti-umanist al unor mișcări care pretind să-i dăruiască omului o fericire imanentă, l-au văduvit de tot ceea ce constituie identitatea și bogăția spirituală a existenței sale, dar și de o resursă de dezvoltare deloc de neglijat. Chiar în interiorul lumii civilizate, acolo unde situația culturii și a patrimoniului este incomparabil mai bună, criza economico-financiară, agravată de un alt soi de fanatism, cel al austerității, ca unică soluție pentru rezolvarea ei, și consecințele sale asupra Uniunii Europene, sunt mari probleme."

Strategia fricii

Este nu doar trist, ci și extrem de periculos, faptul că și cultura a ajuns câmp de luptă, pe care se pierd vieți, se distrug valori inestimabile, care ne fac mai săraci și mai temători. Strategia fricii, guvernarea prin teroare se insinuează în țesutul social, îl subminează, anulează voința celor care opun rezistență. Întotdeauna cultura a fost un instrument al rezistenței împotriva tiraniei, și dacă vrei să anihilezi rezistența, anihilezi cultura, cea care dă identitate unei națiuni.

Apărând moștenirea culturală, oriunde ar fi ea, ne apărăm viitorul. Este o luptă pe care va trebui s-o purtăm tot mai des, și cu mai multă fermitate, și intensitate. Sacrificiul profesorului Khaled Asaad, a altora ca el, cunoscuți sau mai puțin cunoscuți, ne obligă la asta.

Ionuț Vulpescu

*Nota redacției: Titlul de homepage și rezumatul aparțin redacției, titlul și conținutul editorialului sunt responsabilitatea autorului

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel