Autopsia unui fulg de nea. Fragilitatea ființei umane

Sala George Constantin de la Teatrul Nottara a fost neîncăpătoare vineri seară.

Oamenii au venit în număr foarte mare să vadă o piesă care a reușit să-i țină atenți timp de câteva zeci de minute.

Teatrul Nottara a organizat a doua ediție a proiectului "Spectacolul începe cu o lectură", desfășurat în parteneriat cu Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică, "I.L. Caragiale" (UNATC). Spectacolele lectură au fost conduse de tineri regizori masteranzi, iar distribuțiile au reunit atât actori ai teatrului gazdă, cât și studenți.

Vineri seară, spectatorii au putut vedea o piesă despre fragilitatea ființei umane, "Autopsia unui fulg de nea", de Luis Santillan. Chiar dacă actrițele și-au jucat rolurile stând așezate pe scaune și citind replicile, spectacolul a fost puțin spus fascinant, inedit și antrenant.

Crenguța Hariton, Ada Galeș și Andreea Alexandrescu au reușit să mențină atenția publicului prin replicile savuroase și prin tratarea problemelor de familie într-o formă amuzantă. "Autopsia unui fulg de nea" este o piesă despre egoism și indiferență, un spectacol care prezintă o mamă preocupată mai degrabă de viața ei, de jobul său decât de fiicele sale. Este o piesă care reușește să transmită un amalgam de sentimente și trăiri, o piesă în care fiecare dintre noi se regăsește. 

VEZI ȘI: Un destin spulberat. Lacrimi pe scena Teatrului Nottara

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel