Atenţie, şoferi! Pericol de polei la noapte, avertizează meteorologii

Sursa: Pixabay
Sursa: Pixabay

Meteorologii avertizează că la noapte se va forma polei în mai multe zone, astfel că şoferii trebuie să fie atenţi şi să adapteze viteza la condiţiile de drum. 

"Atrag atenţia asupra unui fenomen destul de important care se poate produce în această noapte, respectiv depuneri de polei. Avem temperaturi uşor mai ridicate, precipitaţii spre seară, la noapte, dinspre regiunile vestice, sud-vestice, către cele nordice şi nord-estice. Precipitaţii sub formă de ploaie, de această dată în zonele joase de relief, chiar şi în zonele montane mai joase, care vin pe o masă de aer mai rece.

Aceste precipitaţii se vor transforma treptat, pe măsură ce masa de aer rece avansează şi se vor transforma în ninsoare, în mare parte din zona montană. Acest lucru, cel mai proabil, în noaptea de marţi spre miercuri, atunci când şi temperaturile vor fi în scădere. Ne aşteptăm la maxime negative de această dată, în zona Moldovei, în zona de nord a ţării, prin despresiuni, cel mai probabil, în mijlocul acestei săptămân, miercuri", a explicat meteorologul Alina Șerban la Antena 3.

Titi Aur, sfaturi importante pentru şoferi 

Titi Aur, expert în conducere defensivă, a explicat în exclusivitate pentru DC News că "asfaltul este mai puțin aderent când este rece, chiar dacă este uscat", iar "dacă este umiditate și asfaltul devine negru pentru că plouă, e rouă - sau doar umiditatea din atmosferă face asfaltul să se înnegrească -, apare riscul de a întâlni acea gheață neagră, adică poleiul."

Ce trebuie să știm când apare zăpada? "De obicei nu ninge la -20 de grade, ci în jurul temperaturii de 0 grade. Zăpada proaspătă sau mai puțin proaspătă, dar la temperatură ridicată (comparând cu -20 de grade), adică în jur de 0 grade, are aderența cea mai mică. Pentru că roata, cauciucul, nu aluneca de fapt pe zăpadă, ci pe un strat de apă format între cauciuc și zăpadă.", a mai spus Titi Aur. 

Astfel, cu cât este mai cald afară, cu atât aderența este mai mică. Și aici vorbim de căldura relativă, adică nu de -20, -30 de grade, ci în jur de 0 grade sau chiar un pic peste, dar ninge. Avem aderența cea mai mică atunci când suntem în jurul de 0 grade, pe zăpadă", a subliniat expertul în conducere defensivă. 

Titi Aur a atras apoi atenția asupra faptului că "șoferii vin cu reflexul, cu instinctul, cu simțul mașinii de pe aderență bună, de pe perioada de vară-toamnă, iar la prima zăpadă apare combinația fatală! Combinația fatală înseamnă că eu, cel de la volan, am instinctul, reflexul, să conduc o mașină pe aderență bună și ajung brusc pe aderența cea mai proastă, adică pe zăpada proaspătă, caldă."

"De asta, când apare prima zăpadă, apar și cele mai multe tamponări. Dacă cineva ar face o analiză, ar vedea că spre jumătatea sau spre sfârșitul iernii, avem mai puține accidente când e zăpadă. De ce? Pentru că și șoferii s-au "antrenat" la mersul pe aderență scăzută, dar și de multe ori avem zăpadă la temperatură foarte scăzută.", a mai spus Titi Aur pentru DC News. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel