COD ROSU  ANM anunţă temperaturi de 41 de grade. S-a emis cod roşu

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod roşu de caniculă, dar şi alte avertizări cod portocaliu şi cod galben. Valul de căldură se extinde aproape în toată ţara, iar temperaturile maxime pot ajunge chiar şi la 41 de grade la umbră. 

Sâmbătă, în cea mai mare parte a Munteniei, local în Transilvania, în sudul Banatului și în Dobrogea continentală, canicula și disconfortul termic ridicat vor persista, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 37 de grade, iar cele minime în general între 15 și 20 de grade.

"În Carpații Meridionali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (rafale de 50...70 km/h) și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20...30 l/mp și izolat de 40 l/mp.

Notă:manifestări de instabilitate atmosferică vor mai fi astăzi izolat și în sudul țării, iar mâine în Carpații Meridionali, de Curbură și în zonele submontane aferente", transmtie ANM.

COD ROŞU de caniculă în trei judeţe 

"Valul de căldură va continua să se intensifice, iar în județele Mehedinți, Dolj și Olt se vor înregistra temperaturi maxime de 39...41 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Minimele termice vor fi de 21...24 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală", mai anunţă ANM.

Avertizarea vizează judeţele Mehedinţi, Dolj şi Olt, şi este valabilă de duminică, 6 iulie, ora 10:00, până luni, 7 iulie, ora 10:00. 

În acelaşi interval, "în Banat, Muntenia, nordul Olteniei, sud-vestul Transilvaniei și sudul Dobrogei continentale, valul de căldură se va extinde și se va accentua, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură- umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor încadra între 37 și 39 de grade, iar minimele nu vor coborî sub 20 de grade, caracterizând o noapte tropicală", mai transmite ANM.

De asemenea, "în Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Moldovei și Transilvaniei și nordul Dobrogei continentale, valul de căldură se va extinde, va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 37 de grade, iar cele minime în general între 18 și 20 de grade".

Cum va fi vremea în Bucureşti 

Prognoză Meteorologică pentru Intervalul 05.07.2025 Ora 10:00 - 06.07.2025 Ora 10:00

Valul de căldură se va menține, deși va slăbi ușor în intensitate. Va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi mai mult senin. Vântul va sufla în general moderat ziua, apoi va slăbi în intensitate. Temperatura maximă va fi de 35...36 de grade, iar cea minimă de 19...21 de grade.

Prognoză Meteorologică pentru Intervalul 06.07.2025 Ora 10:00 - 07.07.2025 Ora 10:00

Valul de căldură se va intensifica, va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineața și noaptea. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 39 de grade, iar cea minimă va fi de 19...21 de grade.

Atenționare meteorologică cod galben valabilă pentru municipiul București în intervalul 05 iulie, ora 10 - 06 iulie, ora 10, ce vizează caniculă și disconfort termic ridicat.

Avertizare meteorologică cod portocaliu valabilă pentru municipiul București în intervalul 06 iulie, ora 10 - 07 iulie, ora 10, ce vizează val de căldură, caniculă și disconfort termic accentuat

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]
pixel