La un an de la asasinarea lui Charlie Kirk, studenții conservatori s-au străduit să umple golul lăsat de acesta, însă unii dintre ei spun că „Turning Point USA“ „nu mai este aceeași organizație” și și-a pierdut din puterea și impactul pe care le avea odinioară.
Jeb Jacobi a fost voluntar la evenimentul „Turning Point USA“ de la Universitatea Utah Valley (UVU), unde Charlie Kirk a participat la una dintre celebrele sale dezbateri live, în urmă cu un an. Momentul în care a fost împușcat a creat o imagine de martir în ochii celor prezenți, precizează Jacobi, citat de BBC.
„Simt că există o pată permanentă pe noi aici. Aici a fost ucis Charlie Kirk”, a spus pentru BBC.
Ce s-a ales de organizația condusă de Charlie Kirk, Turning Point
În urma asasinatului, Jacobi și mulți alții au crezut că Turning Point USA (TPUSA), organizația fondată de Kirk, nu putea decât să crească pe măsură ce reputația lui Kirk ca activist conservator se răspândea pretutindeni.
Acum, potrivit acestuia, nimeni nu a reușit să umple golul.
„Nu este aceeași organizație”, a spus el.
„Pur și simplu nu are aceeași putere, același impact”, a adăugat Jacobi.
Paradoxal însă, unul dintre liderii filialelor TPUSA din alte părți ale SUA a negat orice sugestie că organizația nu este ceea ce era sub Kirk.
Imediat după moartea lui Kirk, sprijinul pentru TPUSA a crescut vertiginos. Un purtător de cuvânt a transmis pe X la cinci zile după asasinat că organizația a primit „peste 32.000 de solicitări în ultimele 48 de ore pentru a înființa noi filiale în campusuri”.
De atunci, însă, mulți ca Jacobi au observat o încetinire a impulsului. Au existat lupte interne între facțiunile mai moderate și cele de dreapta din cadrul organizației, au precizat membrii actuali. În Arkansas, o filială și-a schimbat complet numele pentru a se disocia de organizația fondată de Kirk, nemulțumită de direcția în care studenții credeau că se îndreaptă.
S-a zădărnicit construirea unui memorial pentru Charlie Kirk în locul unde a fost asasinat
De la asasinarea lui Charlie Kirk, unii studenți de la UVU au protestat împotriva unui memorial în campus dedicat activistului conservator. De asemenea, au încercat să împiedice organizarea unui eveniment de astăzi care comemorează asasinarea sa.
Anthony Shinkle, un alt student de la UVU, a precizat că filiala TPUSA a universității și cluburile socialiste sunt adesea în conflict între ele în campus.
El se teme că împușcarea lui Kirk și consecințele sale controversate din punct de vedere politic i-au făcut pe unii susținători să se teamă să-și împărtășească ideologia politică.
Charlie Kirk a fost omagiat la Convenția Republicană
Republicanii reuniți la convenția de la jumătatea mandatului a Partidului Republican au povestit cum Charlie Kirk le-a schimbat viețile și l-au omagiat pe activistul conservator, transmite Fox News.
„Charlie Kirk este un om minunat și ne este foarte dor de el”, a declarat Marsha Landry din Texas pentru Fox News Digital în timpul unui interviu la American Airlines Center.
„Făcea multe progrese în această țară, în special în rândul tinerilor. Știu personal că unii dintre copiii noștri au început cu adevărat să fie atenți”, a adăugat ea.
Jacquez Jones, un tânăr participant la convenție, a spus că moștenirea lui Kirk continuă să trăiască.
„Este o reamintire zilnică a faptului că trebuie să avem curajul să ieșim și să răspândim mesajul, nu doar al conservatorismului, ci și al credinței noastre”, a spus el.
Pe 10 septembrie 2025, Charlie Kirk, în vârstă de 31 de ani, vorbea la evenimentul „American Comeback Tour” al Turning Point, la Universitatea Utah Valley (UVU) din Orem, Utah, imediat după prânz, când a fost împușcat în gât. A fost declarat mort la un spital local la scurt timp după aceea.