Uniunea Europeană nu vede cu ochi buni ceremoniile din Serbia.
Serbia riscă să-și afecteze relația cu Uniunea Europeană prin manifestările publice de susținere față de Ratko Mladic, cel care a murit la vârsta de 84 de ani într-un spital din Haga, unde ispășea o pedeapsă cu închisoarea pe viață pentru genocid și crime de război. În acest context, comisarul european pentru extindere și-a anulat o vizită programată în Serbia, transmite Politico.
Fostul comandant al Armatei sârbilor bosniaci în timpul războiului din Bosnia, desfășurat între 1992 și 1995, a murit săptămâna trecută în închisoarea din Haga, unde ispășea o condamnare pe viață pentru crime împotriva umanității. Sicriul său, învelit în drapelul Serbiei, a fost adus joi la Belgrad cu un avion al guvernului și urmează să fie înhumat luni, după o ceremonie organizată la Casa Armatei. Mii de persoane sunt așteptate să participe.
Comisarul european pentru extindere, Marta Kos, a declarat pentru POLITICO că sprijinul public acordat lui Mladić este incompatibil cu candidatura Serbiei la aderarea la UE.
„Glorificarea criminalilor de război nu își are locul. Este în contradicție profundă cu valorile europene și nu poate fi acceptată nici în statele membre ale UE, dar nici în țările candidate”, a afirmat Marta Kos.