„Sunt cel puţin două elemente care lipsesc cu desăvârşire din politicile publice din România: predictibilitatea şi consecvenţa. (...) Nu este o simplă rectificare de buget. Miza votului de astăzi este majorarea pensiilor cu 40%, aşa cum s-a stabilit printr-un act normativ adoptat de Parlament, prin legea 27/2019, şi respectarea unei decizii luate de Parlament, chiar dacă situaţia de astăzi este mult diferită de situaţia bugetară de atunci, din momentul în care a fost decisă majorarea pensiilor cu 40%. Miza votului nostru de astăzi este respectarea celor două principii: al consecvenţei şi al predictibilităţii.
Noi, cele două grupuri parlamentare UDMR din Senat şi Cameră, vom fi consecvenţi şi astăzi şi vom susţine majorarea pensiilor cu 40%, aşa cum am susţinut de la bun început această decizie”, a precizat senatorul UDMR.
Acesta a menţionat că reprezentanţii UDMR sunt conştienţi de „provocările crizei” generate de pandemie, dar trebuie căutate soluţii, astfel încât politicile publice din România „să devină odată pentru totdeauna consecvente şi predictibile”.