DCNews Stiri Internațional SUA ridică blocajul vizelor pentru Polonia și Ungaria

SUA ridică blocajul vizelor pentru Polonia și Ungaria

Foto: Unsplash

Administrația de la Casa Albă a reluat procesarea cererilor de viză de imigrare din Polonia și Ungaria. În același timp, Washingtonul a menținut suspendarea temporar pentru astfel de vize în alte regiuni.

Directiva de a acorda prioritate vizelor de imigrare din Polonia și Ungaria a venit din partea Casei Albe, au precizat două dintre surse, potrivit Reuters. Deși nu a fost imediat clar de ce SUA au ales să acorde o atenție specială acestor două țări, trebuie remarcate relațiile bune pe care Donald Trump le are cu președintele polonez Karol Nawrocki, dar și cu fostul premier ungar Viktor Orban, scrie TVP World.

În luna mai, Reuters a relatat că adjunctul secretarului de stat al SUA, Christopher Landau, a dispus oficialilor de rang înalt din Departamentul de Stat să faciliteze obținerea unei vize americane pentru un fost ministru polonez urmărit penal, care se refugiase în Ungaria pentru a scăpa de acuzațiile de corupție.

Trump a militat mult timp pentru oprirea imigrației ilegale, însă cel de-al doilea mandat al său a fost definit în egală măsură de eforturile ample de a limita migrația legală. SUA au impus interdicții de călătorie pentru zeci de țări, au introdus taxe noi și costisitoare pentru anumite vize de muncă și au impus obligativitatea verificării istoricului de pe rețelele de socializare pentru toți solicitanții.

În ianuarie, Departamentul de Stat a anunțat suspendarea temporară a procesării vizelor de imigrare – care permit persoanelor să se stabilească definitiv în Statele Unite – în 75 de țări unde solicitanții prezentau un „risc ridicat de a deveni o povară pentru asistența socială publică”.

SUA au scos România din Programul Visa Waiver

În mai 2025, România a fost exclusă definitiv din programul Visa Waiver, în urma deciziei luate de a anula desemnarea țării noastre drept țară VWP. Decizia autorităților de la Washington a venit cu două zile înainte de primul tur al noilor alegeri prezidențiale.

„Astăzi, Departamentul pentru Securitate Internă, în consultare cu Departamentul de Stat, a anulat desemnarea României în Programul de renunțare la vize (VWP).

În ciuda preocupărilor legate de securitate, administrația Biden a desemnat România drept țară VWP pe 9 ianuarie 2025. Pe 25 martie 2025, DHS a întrerupt implementarea VWP pentru a efectua o revizuire a desemnării României. Revizuirea respectivă s-a încheiat și, având în vedere accentul pus de această Administrație pe securitatea frontierelor și a imigrației, DHS a decis că desemnarea României ar trebui anulată pentru a proteja integritatea VWP și pentru a asigura securitatea frontierelor și a imigrației. România ar putea fi reexaminată pentru desemnarea VWP în viitor, dacă îndeplinește criteriile legale de eligibilitate“, se preciza în comunicarea DHS publicată pe 2 mai 2025.

Citește mai multe din Internațional
Citește mai multe din Internațional