Liderul Partidului Social Democrat, Sorin Grindeanu, a fost întrebat marți dacă ia în calcul să demisioneze de la șefia Camerei Deputaților.
Președintele PSD a răspuns cu mai multe întrebări retorice: „Ilie Bolojan și-a dat demisia? Abrudean?”, dând de înțeles că nu va pleca de la conducerea camerei inferioare a Parlamentului României.
Reamintim că Partidul Social Democrat a retras sprijinul Guvernului Bolojan în urmă cu mai bine de o săptămână, după un vot majoritar covârșitor, 97,7%, în favoarea acestui lucru.
Ieri, Partidul Social Democrat a anunțat împreună cu Alianța pentru Unirea Românilor că cele două formațiuni politice vor depune o moțiune de cenzură care va fi votată cel mai probabil în primele zile din mai.