Din motive personale, Peter Hebblethwaite a renunțat la conducerea unei mari companii britanice de transport maritim, P&O Ferries, citează Observator. El și-a câștigat renumele de „cel mai rău șef din lume” în contextul în care a condus compania P&O Ferries într-o perioadă de schimbări majore.
A declanșat un puternic scandal în lumea sindicatelor pentru care a ajuns să dea explicații inclusiv în Parlamentul britanic. A concediat nu mai puțin de 800 de oameni dintr-un foc, pe care i-a înlocuit, de fapt, cu muncitori temporari din străinătate, plătiți sub salariul minim legal din UK. Concedierile s-au făcut printr- un videoclip difuzat pe Zoom. În momentul audierii în Parlament, i s-a strigat inclusiv ”criminal neruşinat”.
În noiembrie 2022, la un congres al sindicatelor din Marea Britanie, Peter Hebblethwaite a ajuns să fie votat drept cel mai rău șef din lume. Pe lista neagră mai erau Jeff Bezos de la Amazon şi Michael O'Leary de la Ryanair.
A câștigat jumătate de milion de lire în 2023
În 2023, Peter Hebblethwaite a primit, pe lângă salariul de 325.000 de lire sterline, și un premiu din partea companiei P&O Ferries în valoare de 183.000 lire sterline.
Acum, el spune că și-a dat demisia pentru a petrece mai mult timp cu familia sa.
P&O Ferries operează feriboturi pe rutele Anglia/Irlanda de Nord/Scoţia şi Calais (Franţa) ori Rotterdam (Ţările de Jos). Transportă anual peste 4,5 milioane de pasageri.