DCNews Sport Tenis România rămâne puternică în lumea tenisului. Gabriela Ruse s-a calificat în turul al doilea la Roma (WTA)

România rămâne puternică în lumea tenisului. Gabriela Ruse s-a calificat în turul al doilea la Roma (WTA)

FOTO: Agerpres

Ruse (27 ani, 88 WTA), venită din calificări, a obţinut o nouă victorie spectaculoasă, după aproape trei ore de joc (2 h 52 min).

Românca a fost condusă cu 5-2 în primul set, dar a reuşit să revină şi să egaleze (5-5), a salvat trei mingi de set la 5-6, iar în tiebreak a ratat trei mingi de set, după care s-a înclinat cu 10-12.

În actul secund, Ruse a condus cu 3-0, dar a fost egalată, 3-3, încheind setul (6-4) cu un break. În decisiv, românca a condus cu 2-0, a fost egalată, după care a luat patru ghemuri consecutive, obţinând victoria.

Ruse a încheiat meciul cu 7 aşi şi 14 duble greşeli, în timp ce Kudermetova (21 ani, 57 WTA) a avut 4 greşeli.

Gabriela Ruse şi-a asigurat un cec de 21.215 euro şi 65 de puncte WTA.

Următoarea adversară a româncei va fi americanca Danielle Collins, cap de serie numărul 29, potrivit Agerpres.

Știri similare din categoria Tenis Vezi toate articolele