DCNews › Politica › Rareș Bogdan dezvăluie o discuție cu Ilie Bolojan: Parcă am vorbit cu pereții! Omul pur și simplu nu pricepea

Rareș Bogdan dezvăluie o discuție cu Ilie Bolojan: Parcă am vorbit cu pereții! Omul pur și simplu nu pricepea

foto Facebook Rareș Bogdan

Rareș Bogdan face o dezvăluire privind discuțiile sale cu Ilie Bolojan.

Europarlamentarul Rareș Bogdan îl critică pe Ilie Bolojan pentru abordarea economică pe care a avut-o. A spus că i-a cerut în repetate rânduri să încurajeze investițiile, dar degeaba. Rareș Bogdan speră că noul guvern, condus de Luca Niculescu, va schimba lucrurile.

Discuțiile despre deficit, austeritate și lipsa banilor nu pot fi depășite fără investiții care să contribuie la creșterea economiei. Europarlamentarul i-a transmis acest mesaj lui Ilie Bolojan atât în perioada în care era președinte interimar, cât și ca premier.

„Singura șansă a României de a termina dezbaterea infinită despre deficit, strângerea curelei și lipsa banilor pentru plata facturilor sunt investițiile. I-am spus-o și i-am repetat-o lui Ilie Bolojan încă pe când era președinte interimar și apoi premier, dar parcă am vorbit cu pereții! Omul pur si simplu nu pricepea. I-am spus cu martori de vreo 3, 4 ori, în vizitele lui la Bruxelles, să termine odată cu prostiile și să nu mai încerce să „salveze” economia pe spatele pensionarilor, a companiilor românești decapitalizate, a micilor întreprinzători, a proprietarilor de imobile și a tot ce înseamnă inițiativă românească.

I-am spus să urmărească scăderea deficitului prin creșterea PIB-ului, deci prin investiții, și i-am enumerat avantajele pe care România le are în această parte a lumii. Americanii și canadienii au interese și zeci de miliarde pentru investit în România. Țările din zona Golfului, Arabia Saudită, Qatar sau Emiratele Arabe Unite (în special Abu Dhabi și Dubai) au investit în ultimii 2 ani zeci de miliarde în regiune și continuă investițiile, după cum se poate vedea în articolul prezentat. 7.5 mld în Ungaria, 6 + 3 mld în Serbia, 5.5 mld în Cehia, acum 15 mld anunțate pentru Grecia. Au mai alocat, acum vreo 3 ani, vreo 4 miliarde pentru România, din care au reușit să pună la treabă efectiv sub 500 de milioane, restul de 3,5 mld returnându-i după un an în care banii au așteptat investiții care nu se mai deblocau.

Cu toate astea, atât Emiratele, cât și restul investitorilor din Golf, alături de americani, canadieni, britanici și diverse state europene sau (din nou) India văd România ca pe o zonă emergentă sigură, cu un potențial uriaș în zona energiei, agriculturii, hidrocarburilor și metalelor neferoase. Plus ca producător de oțel în perspectiva reconstrucției Ucrainei. Vreau să cred că dacă Ilie Bolojan a dat-o de gard total și nu a înțeles rolul investițiilor străine în creșterea PIB și a nivelului de trai și dezvoltarea României (căzute de la 3,4 mld anual la 700 de milioane, în mandatul lui), noul guvern va avea capacitatea, prin Luca Niculescu, să înțeleagă că unica șansă a noastră este deschiderea țării spre investiții directe, lucrative, pe teritoriul României. Avem un premier care, în ultimii 3 ani, a fost preocupat activ de aderarea României la OCDE. Intrarea țării noastre în această organizație este garanția că va juca în prima ligă economică a lumii, unde banii publici sunt cheltuiți transparent, legile oferă predictibilitate, iar investitorii au garanții că își pot plasa capitalul fără să se teamă de instabilitate și corupție. Sper sincer ca măcar Luca Niculescu să înțeleagă rolul investițiilor în stabilizarea și apoi prosperitatea României!


P.S. Mi-ar fi plăcut ca toate acestea să le realizeze o componentă liberală a guvernării. Dar până la urmă mă interesează ca țara noastră să prospere și românii să o ducă mai bine, indiferent de capacitatea partidelor de adaptabilitate la noile provocări și lumea cea nouă. România trebuie să meargă înainte. Cu sau fără partide vechi. Italia este un exemplu bun”, a scris europarlamentarul Rareș Bogdan pe Facebook.

Comentarii (2)

Petre   •   25 Octombrie 2026   •   12:52

Avand in vedere ca este destul de bogat, ma intreb pentru cine vorbeste. Sunt multi care plang dupa guvernul Vestea.

John   •   25 Octombrie 2026   •   12:48

Dl Rareș a făcut investiții pe traseul centurii la Cluj și are de luat ogrămadă de bani de la stat,el știe cum e cu investițiile. Centura la Cluj e tot în fază de proiect și acum de 20 de ani.Dl Bolojan a făcut investiții în centurile din Bihor care sunt gata,se circulă pe ele. Atunci cine pricepe cum e cu investițiile?

Citește mai multe din Politica
Citește mai multe din Politica