Constructorii auto germani sperau că lobby-ul din ultima perioadă le va aduce anumite excepții suplimentare în cadrul acordului comercial UE-SUA, dar acum își schimbă poziția pe măsură ce se clarifică detaliile acordului, potivit Politico.
Industria a făcut presiuni intense pentru un sistem de compensare a exporturilor, în care taxele la import aplicate de SUA să fie compensate prin modelele produse în SUA și exportate în alte țări. O altă idee propusă recent de Volkswagen a fost reducerea tarifelor pe baza investițiilor făcute în SUA.
Însă aceste speranțe se estompează.
„În practică, acesta este acordul global, cel puțin pentru moment”, a declarat directorul general al Mercedes-Benz, Ola Källenius, într-o convorbire cu investitorii săptămâna aceasta, adăugând că este „foarte incert” dacă ar putea fi adăugate modificări specifice pe sectoare sau companii.
Acordul comercial, care este încă în curs de finalizare, reduce tarifele SUA pentru mașini și piese auto de la 25% la pragul de bază de 15%, începând cu 1 august.
Totuși, nu toată lumea renunță așa ușor. CEO-ul BMW, Oliver Zipse, este unul dintre susținătorii principali ai schemei de compensare a exporturilor, având în vedere fabricile extinse ale constructorului german din Carolina de Sud. El încă mai speră într-un dialog între SUA și Germania, deși, oficial, doar Comisia Europeană are mandatul de a negocia acorduri comerciale în numele blocului comunitar.
„Nu e nevoie să facă parte dintr-un pachet major. Se poate face și direct între două țări”, a spus el într-o convorbire cu presa joi, adăugând într-o altă discuție cu investitorii că BMW va continua să militeze pentru acest mecanism.
Calculul pierderilor
În ultimele două săptămâni, toți producătorii auto din Europa și-au publicat rezultatele financiare pe prima jumătate a anului, oferind o primă imagine asupra impactului războiului tarifar declanșat de Donald Trump în aprilie.
Niciunul nu a scăpat neafectat.
Porsche, care exportă toate mașinile vândute în SUA din UE, a declarat că tarifele i-au costat până acum 400 de milioane de euro, iar marja sa de profit pe vânzări a scăzut la 5,5% în prima jumătate a anului, de la 15,7%.
Stellantis, grup franco-italiano-american, a pierdut până acum 300 de milioane de dolari din cauza tarifelor și a informat investitorii că se așteaptă ca aceste taxe să coste compania 1,5 miliarde de dolari pe întregul an.
Constructorii avertizează că pierderile vor continua, întrucât trebuie să suporte tariful de 15% și să plătească un tarif și mai mare, de 25%, pentru vehiculele și piesele fabricate în Mexic și Canada.
Reducerea taxelor pentru UE, și pentru Japonia într-un acord separat, a stârnit nemulțumirea industriei auto americane, care susține că firmele americane plătesc acum mai mult decât concurenții străini, din cauza taxelor mai mari aplicate Americii de Nord.
Producătorii europeni speră, de asemenea, ca tariful de 25% aplicat în continuare produselor din Mexic să fie revizuit. Însă Trump nu pare dispus să facă acest lucru. Joi seara, el a anunțat o prelungire cu 90 de zile a tarifelor de 25%.
Un alt aspect care trebuie clarificat în acordul final este colaborarea dintre UE și SUA privind standardele auto, cu scopul de a facilita vânzarea de mașini americane în Europa.
Un oficial de rang înalt al Comisiei a declarat că acordul include „un angajament de a colabora... pentru a vedea unde standardele sunt deja aliniate sau unde este nevoie de o aliniere mai strânsă în viitor.”
Zipse de la BMW a menționat necesitatea unei standardizări mai echitabile între cele două părți, spunând presei că „dorim să îndemnăm ambele părți să continue să lucreze la deschiderea piețelor și la convergența regulilor tehnologice.”
Locuri de muncă puse în pericol
Ca parte a acordului, UE a fost de acord să elimine taxa vamală de 10% aplicată mașinilor importate din SUA.
Deși aceasta este o veste bună pentru companiile americane care exportă în UE, Ferdinand Dudenhöffer, directorul Centrului de Cercetare Auto din Germania, a avertizat că lucrătorii vor plăti prețul. El estimează că până la 70.000 de locuri de muncă ar putea fi pierdute în rândul producătorilor auto și al furnizorilor lor, pe măsură ce companiile își mută producția în SUA pentru a evita taxele.
Sindicatele din Germania încep și ele să-și exprime îngrijorarea, iar IG Metall a declarat pentru Politico că dorește introducerea unor cerințe privind conținutul local „pentru a se asigura că valoarea adăugată rămâne în Germania și în Europa.”
Și alte țări membre, precum Franța, au cerut reguli similare privind conținutul local.
Taxele și îngrijorările legate de pierderile de locuri de muncă au determinat Confederația Sindicatelor Germane să solicite un summit auto cu cancelarul german Friedrich Merz.
UE caută, de asemenea, soluții pentru a sprijini un sector puternic afectat de tranziția către mașinile cu emisii zero, de concurența tot mai mare din partea Chinei și acum de taxele impuse de Trump.
Un dialog strategic separat, condus de președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, a avut loc în ianuarie, iar o a doua sesiune este programată pentru septembrie, în cadrul căreia directorii generali ai celor mai mari producători auto și furnizori europeni își vor prezenta cererile pentru măsuri care să ajute sectorul să rămână competitiv.