Bogdan Chirieac a fost invitat luni după-amiază la România TV, în emisiunea moderată de Denisa Pascu, unde a precizat faptul că Adrian Veștea are toate șansele să devină premier, mai ales după ce a început să coaguleze o susținere politică tot mai mare în jurul său din rândurile Partidului Național Liberal.
„Remus Borza spunea acum o oră, într-un interviu la DC News, că va fi imposibil ca PNL să-și demită propriul premier, fiindcă Adrian Veștea ar putea să fie premier înainte de convocarea Congresului. Sunt chestiuni statutare. Joi este delegația permanentă care trebuie să convoace Congresul iar asta durează 10-15 zile. Or, în zece zile, Veștea are toate șansele să fie premierul României.
Dacă nu reușim să stabilizăm situația politică, agențiile de rating ne bagă în categoria junk, iar fondurile de investiții vor fi obligate să-și retragă toate investițiile din țara noastră. Asta înseamnă că din România vor pleca zeci de miliarde de euro. Acest lucru este cunoscut de toți cei interesați și inclusiv în PNL am văzut două ieșiri importante, Sorin Cîmpeanu și Cătălin Predoiu, și se pare că Ilie Bolojan nu are argumente ca să oprească PNL să intre la guvernare“, a spus analistul politic.
CITEȘTE ȘI - Ce se va întâmpla dacă Partidul Național Liberal va hotărî să îl sprijine pe Ilie Bolojan necondiționat
Foto: România TV
Bogdan Chirieac: Tot mai mulți liberali se vor ridica împotriva lui Ilie Bolojan
În ședința Biroului Politic Național al PNL din această seară, tot mai mulți liberali se vor ridica împotriva lui Ilie Bolojan, potrivit lui Bogdan Chirieac. De cealaltă parte, analistul politic a evidențiat deschiderea pe care președintele Nicușor Dan a avut-o față de național-liberali de a le oferi postul de premier deși s-au clasat pe locul 3 la alegerile din 2024.
„Nicușor Dan a numit pe cineva din partidul aflat pe locul 3, deci PNL. În plus, nu mai are loc rotativa programată anul viitor, în care PSD trebuia să preia funcția de premier, iar acest guvern ar trebui să meargă până în 2028, în condițiile în care, repet, PNL s-a clasat pe locul 3 la ultimele alegeri.
Toată țara asta e agățată în orgoliul lui Ilie Bolojan. El a arestat PNL-ul și vrea să aresteze și România. E o situație care nu mai poate dura, iar în ședința de la 17:00 o să vedem că tot mai mulți liberali vor avea curajul - susținere nu mai avea de mult premierul demis - să se ridice împotriva lui Ilie Bolojan“, a spus Bogdan Chirieac.
CITEȘTE ȘI - Borza ridică miza înaintea BPN: Ora 17.00, momentul adevărului pentru liberali
Ministerele USR, negociate de PNL și PSD
De asemenea, noul guvern condus de Adrian Veștea ar urma să nu mai aibă în componența sa USR-ul, iar ministerele avute de acesta până în prezent să fie împărțite de PNL și PSD.
„Acest guvern are șanse mari să treacă și culmea e că se poate face un guvern fără USR. Inclusiv acest lucru e foarte posibil. De altfel, ministerele pe care le ocupă USR înțeleg că sunt subiect de negociere între primul-ministru desemnat, Adrian Veștea, și lideri marcanți ai PSD. Dacă aseară era neclară situația, văd că începând de azi, lucrurile se clarifică.
Înțeleg că poate fi un număr de parlamentari mult mai mare, ca să sprijine guvernul Veștea, și dacă se convoacă acel Congres, s-ar putea schimba și președintele PNL, iar Veștea premier are prima șansă să preia șefia PNL. Asta înseamnă că domnul Bolojan o să facă un partid - așa cum ne așteptăm - progresist, poate împreună cu cei de la USR și va lăsa PNL pe drumul său pe care se află de 150 de ani“, a punctat Bogdan Chirieac.
Foto: Agerpres
De unde strânge voturile Adrian Veștea?
Există numeroase semnale că Adrian Veștea are deja voturile necesare în Parlament pentru a primi mandatul de premier, însă acestuia i s-ar putea ralia și grupul din jurul lui Victor Ponta, care ar putea fi cooptat la guvernare.
„Voturile pentru Guvernul Veștea ar putea veni de la electronii liberi din Parlament. Sunt vreo 60 de parlamentari care pot să meargă în această direcție. De asemenea, Victor Ponta, care are un grup cu mai mulți parlamentari și e un lider politic matur, puternic, ce poate atrage voturi de partea lui Veștea și pentru un guvern de care România are mare nevoie. Altminteri ne trezim cu FMI, suntem în pericol cu încetările de plăți ș.a.m.d.
Orgoliul lui Ilie Bolojan riscă să-l ducă la pierzanie. Și nu doar pe domnia sa, ci și România. Văd că lumea este tot mai nervoasă, tot mai conștientă, inclusiv în PNL. S-a spart baricada ridicată de Bolojan în jurul Partidului Național Liberal.
Acest Guvern ar putea fi votat de o mare parte din PNL, PSD, UDMR - nu văd niciun motiv pentru care nu ar intra în această coaliție, grupul minorităților naționale și electronii liberi sau gruparea parlamentară condusă de Victor Ponta. Se poate întâmpla ca și acest grup din jurul fostului premier (n.r. Victor Ponta) să primească un minister. Suntem la 245-250 de voturi pentru acest guvern, potrivit unor optimiști liberali care ne-au spus asta înainte de ședința BPN a PNL“, a precizat analistul politic Bogdan Chirieac în emisiunea Denisei Pascu.
CITEȘTE ȘI - Borza: Guvernul Veștea trebuie învestit foarte repede. România riscă încetarea de plăți
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Care sunt șansele ca Nicușor Dan să fie suspendat?
Nu în ultimul rând, Bogdan Chirieac a atras atenția asupra intenției de suspendare a președintelui Nicușor Dan de către tabăra politică fidelă lui Ilie Bolojan.
„Încercarea de suspendare a lui Nicușor Dan se petrece de mai multă vreme și a explodat în ultimele ore. Propaganda cere suspendarea și încearcă demiterea președintelui Nicușor Dan. Acest lucru se întâmplă, există și este finanțat. Rețelele sociale sunt arhipline, mesajele sunt fără echivoc, iar posturile de televiziune îndeobște serioase nu au limite în a-l caracteriza și a-l înjura ca la ușa cortului pe Nicușor Dan. Șansele sunt zero, cel puțin în acest moment“, a conchis, la România TV, analistul politic Bogdan Chirieac.