Parlamentul Bulgariei a aprobat folosirea bazei aeriene Bezmer de către armata americană, la o zi după ce Iranul a avertizat Sofia să nu se implice în conflict.
Armata americană poate utiliza o bază aeriană din Bulgaria pentru a îndeplini operațiunile necesare din Orientul Mijlociu. Această acțiune a fost o propunere a executivului de la Sofia iar Parlamentul a aprobat, miercuri, proiectul. Decizia a fost luată la o zi după ce Teheranul a avertizat Bulgaria să nu accepte folosirea teritoriului său în acest conflict, notează The Washington Post.
Baza aeriană Bezmer se află poziționată la aproximativ 260 de kilometri sud-est de Sofia. Începând de astăzi americanii pot staționa acolo maximum opt aeronave cisternă. Aceste avioane sunt la fel precum cele care au ajuns în România acum câteva luni, fiind utilizate pentru realimentarea în zbor a altor aeronave. Administrația Trump a întâmpinat mai multe rezerve din partea aliaților din Uniunea Europeană pentru acest tip de acțiuni.
Iranul a avertizat Bulgaria, precum România, să nu participe și să nu devină „complice” la război
Iranul a transmis un avertisment foarte ferm către Bulgaria, așa cum a făcut și în cazul României, cu o zi înainte de votul din Parlament. Esmail Baghaei, purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, a declarat că orice hotărâre sau acțiune care ajută atacurile Statelor Unite împotriva Iranului va fi considerată un act de complicitate la „agresiune şi crime de război”.
El a cerut Bulgariei să nu devină „complice a agresiunii şi a celor care încalcă legea”.
Decizia de a oferi acces Statelor Unite la baza aeriană Bezmer a declanșat un val de îngrijorări în Bulgaria. Bulgarii consideră că riscul ca țara lor să fie atrasă în conflictul cu Iranul este ridicat.
Sofia susține că prezența avioanelor de încarcare la Bezmer nu înseamnă implicare în conflict
Iliana Iotova, președinta Bulgariei, citată de BTA, a declarat înaintea votului că prezența avioanelor americane de încărcare, cisternă, și a unui contingent de până la 250 de militari americani la Bezmer nu echivalează cu implicarea Bulgariei în război.
Aceasta a insistat că aprobarea Parlamentului este necesară, iar guvernul a procedat în mod legal.
Bulgaria a mai găzduit aeronave americane de realimentare în zbor. Ele s-au aflat pe aeroportul din Sofia până la sfârșitul lunii mai. Ulterior, perioada a fost prelungită până la finele lunii iunie.
CITEȘTE ȘI: Trump amenință Iranul: SUA vor distruge un pod sau o centrală electrică după fiecare atac în Strâmtoarea Ormuz